La CS Universitatea atmosfera este tot mai tensionată / Scandal cu Varga şi Stângă

0
369

Fostul jucător al Sportului nu va juca la Satu Mare din cauza unui conflict cu antrenorul

Considerat cel mai important transfer al iernii la CS Universitatea Craiova, Dacian Varga poate fi trecut deja la capitolul „achiziţii ratate”. Jucătorul de 30 de ani a jucat în „echipa rezervelor” la Memorialul „Ion Oblemenco”, ratând şi un penalty, iar în prima etapă nu a debutat oficial din cauza unei răceli. Deşi Ovidiu Stângă declara miercuri că Varga va fi în cei 18 jucători reţinuţi pentru meciul de la Satu Mare, antrenorul a anticipat totuşi incidentul pe care avea să-l aibă cu jucătorul: „Până la meciul cu Olimpia se pot întâmpla multe” spunea Stângă. Aşa a şi fost, fiindcă fostul star de la Sportul s-a certat la ultimul antrenament înainte de plecarea la Satu Mare cu antrenorul şi a rămas acasă, iar ieri se consola alături de Silviu Izvoranu, şi el indisponibil, la fel ca Adrian Ionescu. Oficialii de la CSU au încercat ieri să muşamalizeze scandalul, afirmând că Varga este răcit, dar ruptura este deja de notorietate. După eşecul cu ASA de acasă, Ovidiu Stângă pare să aibă un ultimatum de la conducerea clubului, trebuind să câştige neapărat la Satu Mare. Acolo, lotul Craiovei a plecat cu avionul, lux pe care nu şi-l permite nicio altă divizionară secundă, iar astăzi ar trebui să demonstreze pe teren că-şi merită condiţiile. CS Universitatea ar putea începe cu: Brac – Kitanovski, Tomic, Pătraşcu, Vătăjelu – Vandelannoite – Ganea, Pleşan, Ferfelea, Valskis – Curelea.

Csik: „Vrem să îi batem, cu banii lor cu tot”

Echipa sătmăreană a reuşit un meci bun în Bănie în tur, victoria Craiovei venind pe final, dintr-o acţiune personală a lui Ferfelea. Antrenorul Tiberiu Csik admite că echipa sa are şansa a doua, dar asta nu înseamnă că nu-şi propune să câştige. De altfel, „Oli” nu a pierdut nici un meci acasă în acest sezon, câştigând chiar şi contra lui ASA Tg. Mureş. „Pornim cu şansa a doua în meciul cu CSU Craiova şi asta pentru că ei au un mic avantaj, sunt în fruntea clasamentului, sunt cei mai buni. Dar asta nu înseamnă că noi ne vom lăsa influenţaţi de faptul că au bani, au loc bun în clasament, au jucători buni şi aşa mai departe. Avem respect faţă de ei, dar noi vom încerca să obţinem puncte din acest meci”, a spus Csik.
Acesta nu va avea la dispoziţie doi fundaşi titulari, Muntean şi Ene, suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene. „Fără ei în teren meciul e acelaşi, trebuie să scoatem maximum din jucătorii care vor evolua, pentru că îmi propun să câştigăm”, a spus fostul fundaş al Stelei. Acesta ar putea alinia formula: Anca – Sabău, Bălău, Micaş, Iuhas – Gavrilescu, Villand, Swarzckopf, Faur – Bujor, Boştină. Meciul va fi arbitrat de brigada: Florin Marcu (Oradea) – Gero Szabo (Cluj), Imre Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe), rezervă fiind Dănuţ Maghiar (Baia Mare), iar observatori Mircea Ciglenean (Cluj) şi Valer Vancea (Oradea).