Duel de promovare pe „Ion Oblemenco”

0
472

CS Universitatea Craiova întâlneşte ASA Tg. Mureş în derby-ul seriei a doua a ligii secunde

Fotbalul se reia în forţă în Bănie, cu cel mai tare meci al sezonului în liga secundă. Favoritele la promovare din seria a doua, CSU şi ASA, şi-au confirmat pretenţiile printr-un mercato spectaculos şi cantonamente cu ştaif, în Antalya, unde s-au şi spionat reciproc. CS Universitatea a transferat aproape o întreagă echipă în iarna aceasta, începând cu portarul sârb Latinovici, cu fundaşii Kitanovski, Patriche (venit chiar de la ASA), Vătăjelu şi Tomic, continuând cu mijlocaşii Vandelannoite, Şerban sau Valskis şi terminând cu atacanţii Varga şi Ivan. De partea cealaltă, ASA s-a întărit considerabil, în special cu tripleta din Gruia, Hora, Sepsi, Voiculeţ, dar şi cu excentricul Ousmane N’Doye. Dacă mureşenii pretind că echipa lui Stângă ar avea avantajul omogenităţii, Craiova poate invoca problemele de lot. Gorovei i s-a alăturat lui Dragicevic în rândul indisponibililor pe termen lung, iar Pleşan, Ionescu şi Izvoranu au ratat perioada de pregătire, ultimul absentând şi astăzi. În tur, am asistat la o partidă plină de nervi, cu eliminări de ambele părţi şi un egal smuls de ardeleni în ultimul minut, din penalty. Cei doi antrenori de atunci, Eric Lincar şi Eduard Iordănescu, aveau să părăsească la scurt timp după meci băncile tehnice ale favoritelor la promovare.

Sabău: „ASA şi CSU sunt cele mai valoroase echipe ale seriei”

Foşti jucători în Olanda, la PSV Eindhoven, respectiv Feyenoord, Ovidiu Stângă şi Ovidiu Sabău încearcă să preia din presiunea derby-ului, ambii afirmând că nu este nici pe departe un meci decisiv. Stângă a precizat că s-ar mulţumi chiar şi cu un punct, în timp ce „Moţul” spune că o înfrângere nu ar fi un dezastru. Chiar dacă alb-albaştri sunt lideri, oaspeţii au avantajul punctelor din ierarhia play-off-ului. Dacă Universitatea a suferit ambele înfrângeri din acest campionat contra unor rivale la promovare, ASA nu a pierdut nici unul dintre cele 6 meciuri şi are prima şansă la promovare din această perspectivă. “Ne aşteaptă un joc foarte important, între cele mai valoroase echipe ale seriei, care şi-au fixat ca obiectiv promovarea. Noi avem toate motivele să credem în îndeplinirea lui. În tur eram cam pesimist şi nu aveam încredere, deoarece nu te poţi baza doar pe voinţă şi muncă, fără să ai calitate. Acum consider că avem şi jucători de calitate, jucători cu experienţă. Din păcate suferim la capitolul omegenitate, mulţi jucători au venit târziu şi nu se cunosc foarte bine, acesta este un atu în favoarea craiovenilor, dar nu unul decisiv. Ne dorim un rezultat bun, dar nici o înfrângere nu ar fi un dezastru. Important este să văd că am echipă, să practicăm un joc bun, să văd că jucătorii se dăruiesc şi îşi doresc să joace şi o fac cu sufletul”, a prefaţat Sabău disputa de astăzi. Aproximativ acelaşi discurs l-a avut şi directorul general, Daniel Stanciu: “Este un meci important, dar nu chiar atât de important pe cât susţin unii. Craiova are avantajul omogenităţii, a terenului propriu, dar contează clasamentul de play-off şi noi avem un avantaj net. Locul întâi la final sau doi este acelaşi lucru. Ar fi absurd să spunem că ne batem cu Craiova şi să treacă alţii pe lângă noi”.

Femeile intră gratis la meci

Toti suporterii au avut ocazia de a-şi achiziţiona gratuit bilete până miercuri, comandându-le online pe site-ul oficial al clubului. Femeile nu trebuie să-şi facă griji în privinţa biletelor, cu ocazia zilei de 1 martie clubul oferindu-le acces gratuit la meciul de astăzi. De asemenea, copiii sub 14 ani însoţiţi de un adult pot intra gratis pe stadion. Biletele la meci costă: 20 de lei (tribuna 0), 10 lei (tribuna I), 5 lei (tribuna a II-a şi peluza nord).

 

CS Universitatea Craiova – ASA Tg. Mureş

Stadion „Ion Oblemenco”, ora 17 (în direct la TVR 1)

Universitatea: Brac – Kitanovski, Pătraşcu, Ljubinkovic, Vătăjelu – Pleşan – Ganea, Ferfelea, Valskis, Sin – Curelea. Antrenor: Ovidiu Stângă.

ASA: Botoşer – Tomozei, Gugu, Sepsi, Szilagy – N’Doye, Onicaş – Buhăescu, Voiculeţ, Bumba – Hora. Antrenor: Ovidiu Ioan Sabău.

Arbitri: Radu Petrescu (Bucureşti) – Sebastian Stoianof (Constanţa), Ciprian Danşa (Oradea). Rezervă: Viorel Cojocaru (Galaţi).

Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti), Constantin Pintilie (Rm. Vâlcea).

 

Etapa a 15-a, astăzi, ora 11

Universitatea Craiova – ASA Tg. Mureş – ora 17

FC Bihor – Gloria Bistriţa

CSM Rm. Vâlcea – CS Mioveni

FC Olt – FCU Craiova

Olimpia Satu Mare – UTA

Minerul Motru – Metalul Reşiţa

 

Clasament

1. CS Universitatea    14      8        4        2        16-8  28

2. CSM Rm. Vâlcea   14      7        4        3        20-14 25

3. Gloria Bistriţa        14      7        3        4        15-11 24

4. FCU Craiova                   14      5        7        2        12-7  22

5. ASA Tg. Mureş      14      5        7        2        11-7  22

6. Metalul Reşiţa        14      6        2        6        17-16 20

7. FC Olt Slatina        14      4        6        4        11-10 18

8. Olimpia Satu Mare 14      4        6        4        12-13 18

9. CS Mioveni            14      4        5        5        14-16 17

10. FC Bihor Oradea 14      3        4        7        11-16 13

11. UTA Arad            14      2        5        7        9-18  11

12. Minerul Motru     14      2        1        11      9-21  7

 

Clasament play-off

1. ASA Tg. Mureş      6        3        3        0        7-3    12

2. CS Universitatea    8        2        4        2        8-7    10

3. FCU Craiova                   6        2        3        1        2-1    9

4. Gloria Bistriţa        6        2        2        2        6-6    8

5. Metalul Reşiţa        7        2        1        4        5-8    7

6. CSM Rm. Vâlcea   5        1        1        3        7-10  4

 

Seria I, etapa a 17-a: FC Clinceni – CSMS Iaşi, CF Brăila – Farul Constanţa, ASC Bacău – Rapid, ACS Berceni – Rapid CFR Suceava, Dunărea Galaţi – Unirea Slobozia. Clasament: 1. Rapid 28p, 2. Unirea Slobozia 28p, 3. FC Clinceni 25p, 4. CSMS Iaşi 25p.