Explozie de cazuri de varicelă în Dolj

0
662

Nu mai puţin de 130 de cazuri de varicelă au fost depistate, în judeţul Dolj, într-o singură lună. Cei mai afectaţi sunt copiii, însă printre pacienţi s-au numărat şi destui adulţi. Varicela este o boală deosebit de contagioasă, cunoscută şi sub denumirea populară de vărsat de vânt. Anul trecut, judeţul Dolj s-a confruntat şi cu o epidemie de rubeolă când, în doar câteva săptămâni, medicii au diagnosticat aproape o mie de cazuri.

Medicii doljeni au precizat că numărul de persoane diagnosticate cu varicelă este destul de mare, comparativ cu situaţia epidemiologică dintr-o lună obişnuită, dar, deocamdată, nu poate fi vorba de o epidemie de varicelă. Cu toate acestea specialiştii afirmă că boala este foarte contagioasă, frecventă la copiii cu vârsta cuprinsă între 2-10 ani, mai ales la cei din colectivităţi care au o probabilitate mai mare de infecţie. Forme grave de varicelă pot să apară la copii cu afecţiuni cronice, cei cu tulburări ale sistemului imunitar, nou-născuţi, adolescenţi cu vârsta peste 15 ani şi femeile gravide. De obicei, o persoană care a avut vărsat de vânt capătă imunitate pe viață. La adulții care se îmbolnăvesc există, însă, cazuri în care virusul rămâne în organism în stare latentă, cauzând la maturitate diverse erupţii ale pielii, cum este şi zona zoster.

Cazurile grave se internează în spital

Din păcate, soluţii de contracarare a bolii nu prea există. De bază rămân repausul la domiciliu şi consumul de lichide. Potrivit medicilor, varicela impune izolarea pacientului în casă timp de 10-14 zile şi un regim alimentar normal, cu hidratare crescută cu ceaiuri, apă, supe şi  sucuri naturale de fructe. În caz de febră se administreaza ibuprofen, paracetamol sau algocalmin. Se interzice efectuarea băii până la căderea crustelor. În caz de mâncărimi se pot administra antihistaminice şi local se administrează loţiuni calmante mentolate şi cu calamina. Doar în cazul suprainfectării, şi numai la indicaţia medicului, se administrează antibiotice şi unguente cu antibiotice. Formele grave de varicelă se internează în spital. Medicii spun că, până acum, în majoritatea cazurilor nu s-au constatat complicaţii ale bolii, ci mai degrabă forme uşoare care au necesitat doar tratamentul clasic

Erupțiile pot apărea oriunde pe corp, dar cele mai periculoase sunt  cazurile în care se manifestă în apropierea ochilor. Printre factorii care determină apariţia bolii se numară stresul, stările prelungite de oboseală şi predispoziţiile genetice. Primele semne ale varicelei sunt stările febrile, indispoziţia, durerile abdominale şi senzaţiile de greaţă. Apoi apar erupţiile. Acestea trebuie îngrijite cu produse pentru calmarea durerilor şi a mâncărimilor. În caz contrar pot rămâne cicatrici severe la nivelul pielii. De asemenea, varicela poate produce complicații precum meningită, encefalită sau pneumonie.

Bolnavii trebuie izolaţi la domiciliu

Foarte importantă este izolarea bolnavului în perioada contagioasă a bolii de acele persoane care nu au suferit boala în trecut, în special aceia care prezintă risc crescut.

Vaccinarea în cazul varicelei se face în jurul vârstei de un an, dar se poate administra şi la copii cu vârsta peste 10 ani, care nu au făcut boala. Există şi forme atipice de varicelă, cum ar fi varicela neo-natală care apare în cazul infectării femeii gravide înaintea naşterii cu aproximativ 3-4 zile. Nou-născutul poate prezenta complicaţii foarte grave: hepatită, bronhopneumonie, meningită şi encefalită, chiat varicelă congenitală, în cazul în care infecţia a avut loc în timpul sarcinii şi se produc grave malformaţii congenitale. Poate fi prevenită prin vaccinarea femeilor care nu au făcut boala. Conform statisticilor medicale, mai mult de 90% din oamenii din întreaga lume ajung să facă boala la un moment dat în viaţă, mai ales dacă aceştia nu sunt vaccinaţi împotriva varicelei.