Arestat după ce a tâlhărit un elev de 13 ani

0
367

Un tânăr de 19 ani din Craiova a fost reținut pe 24 de ore după ce polițiștii au stabilit că a tâlhărit un elev în vârstă de 13 ani, i-a luat telefonul mobil și l-a amanetat. Aseară polițiștii l-au prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, întrucât autorul nu este la prima faptă de acest gen, instanța dispunând arestarea sa pe o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova erau anunțați, joia trecută, în jurul orei 18.30, de Mihai U., în vârstă de 13 ani, din Craiova, elev la Școala nr. 29, cu privire la faptul că, în timp ce mergea pe strada „Pandurilor” din cartierul Valea Roşie, a fost acostat de un tânăr necunoscut care l-a amenințat cu bătaia, i-a luat telefonul mobil, în valoare de 450 lei, și a dispărut. Poliţiştii craioveni au demarat investigaţiile, iar în cursul zilei de marți, 18 februarie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat făptuitorul, Adrian Răzvan Udrescu, de 19 ani, din Craiova. Oamenii legii au stabilit că, după comiterea faptei, Adrian Răzvan Udrescu a amanetat telefonul, polițiștii reușind să-l recupereze şi să-l restituie părţii vătămate.

„Faţă de craiovean s-a dispus continuarea urmăririi penale, măsura confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta fiind reţinut pe o perioadă de 24 ore pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Aseară autorul a fost prezentat Judecătoriei Craiova, instanța admițând propunere și dispunând arestarea preventivă a lui Udrescu pentru o perioadă de 30 de zile, astfel că acesta a fost introdus în arestul IPJ Dolj.