Al doilea cantonament din Antalya este pe final. Jucătorii sunt nerăbdători să ajungă acasă. Viaţa e frumoasă printre palmieri, lângă valurile Mediteranei, dar când eşti fotbalist ai puţin timp să te bucuri de aceste lucruri în stagiile de pregătire. Nici staff-ul nu este foarte entuziast, deşi încearcă să creeze o atmosferă motivantă, să-i ţină pe jucători conectaţi până la final la program, să aibă parte de implicare totală. În centrul evenimentelor este Ovidiu Stângă. Dorul de familie trebuie să-l fi cuprins şi pe el, mai ales că soţia şi copiii sunt în Olanda. E oarecum îngrijorat că a ratat antrenamentul de dimineaţă. După zile întregi în care temperatura a depăşit ziua 25 de grade, în Antalya a izbucnit o furtună şi se anunţă ploaie până seara, chiar când Craiova are ultimul amical, cu ruşii de la Enisey. Până atunci, l-am abordat pentru un interviu în exclusivitate pentru „Cuvântul Libertăţii”.
– Ovidiu, poţi face un rezumat al perioadei de pregătire, cu câştigurile ei şi cu părţile negative?
– Câştigul cel mare este prezenţa aici a lui Lau (Laurens Ebben, preparatorul fizic), el ne-a ajutat foarte mult să ne punem la punct cu pregătirea fizică. Mergând mai departe, au fost aceste probleme cu accidentările, cu răcelile, de care nu a depins de noi să le gestionăm, este şi problema jucătorilor să se protejeze. În ceea ce priveşte partea tehnico-tactică, jucătorii s-au upgradat, au înţeles ce le cerem şi am reuşit să aducem des mingea în faţa porţii, să ne creăm ocazii. Nu am primit gol, dar adversarii şi-au creat ocazii, este greu într-un timp scurt să rezolvi ambele faze şi atacul şi apărarea. Atunci când eşti o echipă de atac, e normal că te expui şi apar şi breşe, iar echipele cu potenţial le poate specula pe contraatac. Eu îmi doresc să câştigăm jucând fotbal, creându-ne ocazii, nu datorită hazardului. E adevărat, am înscris din lovitură liberă prin Varga şi cu execuţia de excepţie a lui Ferfelea, dar ne-am creat şi alte ocazii. Câteva chiar plecând cu mingea din 6 metri, deci jucătorii au plăcerea de a juca, poţi ajunge la poarta adversă şi construind, nu aruncând mingi la întâmplare.
– Ţi-ai conturat în mare un „11” de bază, în ciuda accidentărilor multiple?
– Lupta pentru intrarea în primul unsprezece se dă continuu, nu se câştigă definitiv doar cu numele sau doar printr-o singură prestaţie sau execuţie. Am tras nişte concluzii, dar site cerne permanent.
– L-ai folosit des pe Câju, ai fost doar nevoit prin prisma absenţelor lui Pleşan, Ionescu sau Precup de acolo sau este o revelaţie?
– Câju a primit o şansă, fiindcă a fost accidentat anul trecut şi trebuia să-l vedem la lucru, era datoria noastră morală şi profesională. Îl vom urmări în continuare.
– Amicalele şi-au atins scopul sau ţi-ai fi dorit adversari mai puternici?
– Pentru mine nu conta adversarul. Şi dacă întâlneam echipe mai puternice, mai mult de o bătaie nu puteam să luăm. Orice meci, fie că-l pierzi sau îl câştigi, are importanţa sa, este de învăţat mereu câte ceva. Nu e bine nici dacă învingi mereu în amicale, te crezi prea bun, câteodată e binevenită şi o înfrângere care să te ajute să corectezi anumite lucruri. Un obiectiv ratat în aceste amicale este faptul că din cauza accidentărilor nu am putut să dau minute tuturor jucătorilor, să le observ nivelul în jocuri şi să pot face comparaţii. Au fost unii care nu au jucat deloc sau foarte puţin în această perioadă grea, în care caracterul se cunoaşte. Nu vreau să fac remarcări sau să dau verdicte după aceste stagii, fiindcă se pot întâmpla multe, iar pentru mine grupul este foarte important. M-a nemulţumit şi faptul că am pierdut câteva zile de pregătire în Antalya din cauza vremii, ca de altfel în toată perioadă pectreută în România. Am încercat totuşi să compensăm prin alte metode de antrenament.
– Cu lotul actual, CSU ar face faţă în Liga I?
– Pentru noi ar fi mai uşor să ne menţinem în Liga I, decât să luptăm la promovare, fiindcă în situaţia de faţă nu-ţi prea permiţi paşi greşiţi, presiunea este mai mare să câştigi meci de meci, nu ne permitem fluctuaţii, evoluţii sau perioade mai slabe.
– Ai experienţa sistemului cu play-off din Olanda, când jucai la Helmond, te poate ajuta acest lucru acum?
– Chiar am fost pentru 8 minute în Eredivisie cu Helmond în acel play-off, dar nu aş face o comparaţie, fiindcă sistemul este puţin diferit, acolo sunt grupe de 4 echipe, e cumva altfel. Play-off-ul îi ajută pe jucători, dar trebuia gândit puţin diferit, să fie mai util fotbalului. Fiind primul an, se pot modifica reguli după ce tragem concluziile, oamenii implicaţi pot da diagnosticul cel mai bun, pentru a se îmbunătăţi competiţia. Ştiţi cum e, teoria e teorie, dar practica te omoară.
– ASA Târgu Mureş pare o echipă extrem de solidă, a făcut achiziţii importante şi a dat o replică foarte bună Şahtiorului. Cum vezi acest duel cu mureşenii, dar şi cel al tău cu Sabău, între doi antrenori are au şcoala olandeză?
– Pentru o echipă de ligă secundă, ASA s-a întărit foarte mult. Totuşi, ca şi noi, n-au avut foarte mult timp la dispoziţie şi depinde de fiecare cum vom gestiona perioada până la începerea campionatului. Ştiu că ei au făcut un joc foarte bun cu Şahtior, dar unul dintre clişeele din fotbal este că nici un meci nu seamănă cu altul, mai ales cele amicale. Depinde cum vom pregăti fiecare acel joc, dar şi mai mult contează reacţia jucătorilor. Neluţu are o vastă experienţă ca jucător şi antrenor, mai mare decât a mea şi nu ne va fi uşor deloc. ASA are un avantaj important faţă de noi, acele puncte acumulate în clasamentul de play-off, dar şi noi avem anumite atuuri, pe care trebuie să le folosim cât mai bine. Lupta rămâne deschisă, nu se va decide în meciul direct, chiar dacă este unul important. Obiectivul nostru principal rămâne promovarea şi strategia trebuie gândită pas cu pas pentru a-l realiza.
– Întorcându-ne la tur, te-a marcat gestul suporterilor FCU, ţinând cont de background-ul tău acolo, cu performanţe ca jucător şi antrenor?
– În primul rând cred că aceia care ne-au înjurat pe noi nu reprezintă majoritatea. M-au afectat mai mult cele adresate lui Craioveanu. Eu sunt obişnuit cu înjurăturile la Craiova, nu am fost un jucător charismatic precum Gică. Eu nu am fost aşa de iubit, nu am fost foarte deschis, comunicativ, dar este felul meu de a fi, poate nu e bine, dar nu mă pot schimba. Înainte de acel moment, el era un simbol total. Sunt dezamăgit în primul rând ca şi craiovean, fiindcă acel grup de suporteri nu a cântărit acel gest, poate că ei nici nu ştiu ce a făcut Gică Craioveanu pentru oraş, pentru echipă, ce repezintă el în istoria fotbalului din Bănie.
– Apropo de Gică, te-ai gândit şi tu la o ultimă prezenţă pe teren într-un meci oficial?
– Nu cred că mi se cuvine mie un meci de retragere când au fost atâţia idoli cărora nu li s-a organizat un astfel de eveniment. Ar fi util însă un meci care să reunească jucători din mai multe generaţii, de la Ştiinţa Craiova şi până la noi.
– Ia amploare această idee ca Gică Craioveanu să revină pe teren pentru o ieşire oficială din activitate. În urmă cu 20 de ani îi pasai, acum l-ai putea avea ca „elev”…
– Se vorebşte mult, pentru că trezeşte interes, în special mediatic. Pentru ce a făcut atât pentru Craiova, dar şi ca reprezentant al nostru în Spania, Craioveanu merita un meci de retragere special, doar pentru el, nu doar să joace într-un joc de campionat câteva minute. Noi nu realizăm ce brand este Gică Craioveanu, cum este el privit în Spania de oamenii din fenomen şi de presă într-un fotbal extrem de puternic şi dezvoltat cum este cel spaniol. Nu ştim să beneficiem de imaginea sa ca reprezentant al fotbalului nostru. Este o mare onoare să-l avem acolo.
– Petreci mult timp departe de familie, care este în Olanda, nu primeşti reproşuri, mai ales după momentele neplăcute, cum a fost şi acel meci cu FCU?
– Chiar dacă este în Olanda, familia mă înţelege şi este în totalitate alături de mine. Copilul cel mai începe să înţeleagă, dar cel mic nu percepe încă realitatea, în place însă foarte mult fotbalul, este extrem de entuziast. Soţia este de acord cu deciziile pe care le iau în activitatea mea fiindcă ştie că la asta ştiu să fac şi asta îmi place să fac. De asemenea, eu am aceeaşi atitudine faţă de profesia şi activitatea ei, fiindcă ştiu cât de este de serioasă şi cât de bine se pricepe.
– Cum ai caracteriza relaţia cu Adrian Mititelu, după atâta timp petrecut alături, dar şi după rivalitatea şi scandalurile dintre cele două echipe?
– Din punctul meu de vedere, cu Adrian am o relaţie normală, încă mă consider un apropiat al lui. Acum nu ştiu cum o percepe el. Dacă aş avea ceva cu el, ar fi numai legat de fotbal, fiindcă ne-am certat şi ne-am pupat de atâtea ori încât amândoi am obosit. Poate mai mult el, fiindcă a avut o mai mare continuitate la club.
– Dar cu Nicolo Napoli?
– L-am susţinut şi am fost alături de Napoli mereu, atât când l-am avut antrenor, cât şi când am lucrat în conducerea clubului. În continuare îl susţin, mai ales că ştiu că nu este deloc uşor pentru el în condiţiile pe care le traversează clubul FCU. Eu nu am reţineri sau antipatii faţă de nimeni de fotbal, pe oamenii implicaţi în acest fenomen, la orice nivel şi indiferent de condiţii îi consider colegi şi prieteni, numai prin dueluri sau colaborări putem învăţa, putem evolua, fie că e vorba de FC Olt de FCU sau de Steaua.
– Care ar fi marea problemă a fotbalului românesc, în afara celei financiare?
– Cred că una dintre marile probleme este că ne-au dispărut idolii, jucătorii de clasă, celebri, de mare valoare. Uitaţi-vă ce emulaţi stârneşte întoarcerea lui Mutu în fotbalul românesc. Nu e normal acest lucru, nu trebuia să-l aşteptăm pe el ca să iubim din nou fotbalul. Eu îi doresc lui Adi să mai joace 6-7 ani, dar noi trebuie să-i ajutăm pe alţi tineri să ajungă la nivelul lui Mutu, fiindcă şi generaţiile viitoare au nevoie de idoli.
– Este Ziua Îndrăgostiţilor, este în general Ovidiu Stângă un îndrăgostit?
– Cu siguranţă. Dacă nu suntem îndrăgostiţi şi nu iubim, nu am făcut nimic. Dragostea de fotbal, de viaţă, de familie, de orice natură, este cel mai frumos sentiment şi trebuie să ne însoţească mereu, oriunde.
