Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: “Contractul standard între turist şi operator – un pas logic”

0
394
Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu : "Europa trebuie să aibă o strategie clară pentru a-şi menţine poziţia fruntaşă de destinaţie turistică în lume, iar raportul constituie un progres vizibil în această direcţie, punând în aplicare noile prevederi ale tratatului de la Lisabona, care permit Uniunii Europene coordonarea tursimului european"

Comisia pentru Transport şi Turism a votat zilele trecute raportul referitor la Europa ca destinaţie turistică principala în lume. Una dintre cele mai importante realizări ale acestui raport este introducerea necesităţii elaborării unei Carte a drepturilor şi responsabilităţilor turiştilor care să cuprindă, printre altele, principiile privind accesibilitatea, furnizarea informaţiilor referitoare la preţuri şi compensaţii în mod transparent. Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a depus şase amendamente. “Amendamentele pe care le-am depus au subliniat necesitatea protejării drepturilor turiştilor prin lege, iar elaborarea unei Carte care să cuprindă toată legislaţia existentă azi la nivel european privind drepturile consumatorilor este un prim pas în această direcţie” a spus vicepreşedintele PPE. Marian-Jean Marinescu, membru al Comisiei pentru Transport şi Turism a propus în urma elaborării Cartei cu drepturile turiştilor, “introducerea contractului standard între turist şi operator, la nivel european, ca următor pas logic în calea armonizării şi protejării drepturilor turiştilor europeni…”. Printre punctele cheie conţinute în raport se află armonizarea clasificării hotelurilor, promovarea unui turism sustenabil şi diversificat, promovarea Europei turistice sub o marcă comună – “Marca Europa” – în special pentru a atrage fluxuri de turişti din statele BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) şi introducerea unei “mărci europene de calitate” care să completeze şi să susţină mărcile naţionale existente.


Raportul privind “Europa, destinaţia turistică favorită la nivel mondial – un nou cadru politic pentru turismul european” va fi votat în şedinţa plenară din septembrie 2011.