Universitatea din Craiova, Departamentul de Chimie, în colaborare cu Centrul de Orientare Profesională şi Departamentul de Relaţii cu Mediul Economic şi Cultural organizează astăzi, începând cu ora 15.30, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, conferinţa “Chimia şi diplomaţia în slujba păcii – Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, 2013”.
Conferinţa va fi susţinută de prof. Liminiţa Simoiu şi se adresează deopotrivă specialiştilor şi studenţilor, dar şi opiniei publice. Scopul este acela de a pune în evidenţă succesul remarcabil, apreciat la nivel de Premiu Nobel, al interferenţei şi combinaţiei dintre ştiinţele aplicate, chimia, în particular, şi diplomaţie. Conferinţa va fi urmată de un program de colinde, în spiritul tradiţiilor de Crăciun.