Eugen Nicolicea, ales preşedinte al Comisiei Călăraşi

0
386
Eugen Nicolicea

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost ales, ieri, în unanimitate, preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi, acolo unde fiica cea mare a preşedintelui Ioana Băsescu, a cumpărat recent circa 300 hectare de teren printr-un credit luat de la CEC. Potrivit schiţei de regulament primite ieri de membrii comisiei, obiectivele acesteia sunt verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990 – 2013, pe raza comunei Nana, verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în perioada verificată, în zona supusă anchetei, verificarea statutului juridic şi a raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona Nana, verificarea structurii de culturi a exploataţiilor agricole şi verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona Nana, în perioada 1990-2013. Comisia de anchetă poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă ori o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii sale. Premierul Victor Ponta a precizat, ieri, după şedinţa BPN al PSD, că membrii Comisiei Călăraşi vor prezenta public, până pe 30 decembrie, planul de activităţi, urmând ca în luna ianuarie să îşi desfăşoare în mod normal activitatea. „Urmează ca toţi colegii noştri din Comisia de anchetă privind terenurile preşedintelui Băsescu de la Nana să se organizeze, să prezinte public, până pe 30 decembrie, planul de activităţi al comisiei, în aşa fel încât în luna ianuarie să poată fi desfăşurată activitatea normală a comisiei”, a spus Ponta. El a arătat că rezultatul comisiei de la Senat privind activitatea CEC va fi avut în vedere la lucrările Comisiei Călăraşi. „Astăzi (n.r. – ieri) înţeleg că subcomisia de la Senat care a lucrat doar pe zona de creditare îşi va face public rezultatul. Aici lucrurile sunt destul de clare şi în mod sigur vor fi avute în vedere la lucrările comisiei mari”, a spus Ponta.