Cadrele didactice de sprijin s-au întâlnit la Şcoala Specială “Sf. Mina”

0
352

Administratorul public al judeţului Dolj, Florin Stancu, a participat, ieri, la întrunirea regională a cadrelor didactice de sprijin, evenimentul desfăşurându-se la sediul Şcolii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina“ din Craiova. Cu această ocazie, a avut loc şi vernisarea unei expoziţii cu fotografii realizate de elevii unităţii de învăţământ din subordinea Consiliului Judeţean Dolj.

Acesta a felicitat conducerea unităţii de învăţământ, precum şi cadrele didactice, pentru activitatea depusă în beneficul elevilor cu nevoi speciale. De asemenea, Florin Stancu a dat asigurări că investiţiile Consiliului Judeţean Dolj nu se opresc. „Finalul de an înseamnă şi un bilanţ. Este un an în care, din nou, sunt bifate mai multe realizări aici, la Şcoala Gimnazială Specială «Sf. Mina». Este bine că se întâmplă aşa, că sunt depuse toate eforturile pentru a îmbunătăţi condiţiile de desfăşurare a activităţii, iar aici ne referim la săli de curs, la săli de sport, de recuperare. Sunt lucruri importante, care dau o şansă în plus recuperării, iar asta ne bucură, pentru că vorbim în primul rând de copii. Vreau să felicit conducerea Şcolii Gimnaziale Speciale «Sf. Mina» şi cadrele didactice pentru întreaga activitate pe care o depun în beneficiul acestor elevi cu nevoi speciale. Vă asigur că investiţiile Consiliului Judeţean Dolj nu se opresc aici. Ştiu că mai sunt multe lucruri de realizat la Şcoala «Sf. Mina», la fel ca şi la celelalte unităţi de învăţământ speciale – Şcoala Gimnazială Specială «Sf. Vasile», Liceul Tehnologic Special «Beethoven». Anul viitor va fi unul în care vom putea să spunem că am finalizat reforma şi în aceste instituţii, astfel încât în etapa următoare să putem vorbi doar de dezvoltarea sistemului. Ne dorim ca toţi elevii cu nevoi speciale să poată desfăşura activităţile specifice, care le sunt necesare, cu sprijinul acestor cadre didactice, profesori dedicaţi meseriei, care merită toată aprecierea noastră pentru dăruirea cu care lucrează”, a declarat administratorul public al judeţului Dolj, Florin Stancu.