Ministrul Daniel Barbu se scuză pentru afirmaţiile făcute la Craiova

0
349
Daniel Barbu

Daniel Barbu „regretă profund” „comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor Ministerului Culturii pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”, se arată într-un comunicat postat, ieri, pe site-ul www.cultura.ro.

Daniel Barbu a fost invitat duminică, 8 decembrie, de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova să conferențieze în cadrul „Întâlnirilor SpectActor” ale instituției, unde a vorbit despre „Statul cultural: istorie, memorie și crize”. Dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul Culturii a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii.

«M-a frapat următorul lucru: bugetul pentru Programul Național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate din toate programele Ministerului Culturii. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud, nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri „Shakespeare” sau cât de amplu am putea face evenimentul acesta de la Craiova dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate», a afirmat Daniel Barbu.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul Ministerului Culturii, „deşi nu s-a referit nici o clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”.