Doljul, în topul judeţelor cu cele mai multe insolvenţe

0
350

În primele zece luni au intrat în insolvenţă 23.500 de firme. Dintre acestea în jur de 6000 sunt companii mari – firme cu afaceri de peste un milion de euro pe an şi peste 50 de angajaţi – asta însemnând mii de locuri de muncă desfiinţate. Braşov, Dolj se menţin în fruntea topului judeţelor cu cele mai multe insolvenţe în acest an, cu 933 (în creştere cu 48% faţă de 2012), respectiv 934 (+27%), urmate de Bucureşti cu 712 (-7%).

Dacă în primele şapte luni intraseră în insolvenţă 9.600 de societăţi, în ultimele trei luni a fost efectiv un dezastru, fiind vorba de 14.000 de firme care au avut aceeaşi soartă, ceea ce înseamnă că zilnic au fost înregistrate câte 45 de companii.  Ca lună reper a fost iulie, în care au înregistrate peste 1400 de dosare de insolvenţă, cu 300 mai mult ca în iunie. Procentual putem spune că numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în acest an a crescut cu aproape zece procente. De regulă, nici măcar reorganizarea nu le salvează. Estimările arată că din zece firme intrate în insolvenţă, nouă dintre ele ajung în faliment. Întreprinzătorii spun că această acţiune se datorează numărului mare de creditele luate în anii de creştere economică au îngropat, multe firme fiind nevoite să intre în incapacitate de plată.

Cele mai puţine dosare au fost consemnate în judeţele Călăraşi şi Harghita

Cu alte cuvinte astăzi, firmele se confruntă cu o problemă gravă legată de supraîndatorare, de capacitatea de rambursare a creditului. Cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă sunt în domeniul imobiliar şi al construcţiilor, asta pentru că piaţa construcţiilor a fost lovită de criză. Cele mai puţine insolvenţe au fost consemnate în judeţul Călăraşi – 23 de cazuri şi Harghita – 33 de cazuri în acest an. Cele mai multe firme care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din comerţ, peste 3.000 intrate în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare – 1.130 şi construcţii – 1.263. În acelaşi interval a fost suspendată activitatea a 14.138 de firme, cu 5,2% mai puţine decât în perioada ianuarie-iulie 2012.

  • La sfârşitul lunii iulie erau active peste un milion de firme, în acest an fiind înmatriculate 83.694 de societăţi, în scădere cu 3,27% faţă de anul trecut. Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerţului, respectiv 22.798, în creştere cu 9% faţă de 2012.

  • Un număr mare de înmatriculări a fost consemnat şi în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului (19.378) şi cel al activităţii profesionale, ştiinţifice şi tehnice (7.069).