Arest prelungit pentru poliţistul care a înghiţit şpaga şi colegul său

0
345

Tribunalul Dolj a respins, ieri, cererile de eliberare formulate de cei doi agenţi de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Dolj care luau şpagă pentru a introduce telefoane mobile şi alte obiecte interzise în spatele gratiilor. Magistraţii au menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor, aflaţi în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi au stabilit un nou termen de judecată pe 20 ianuarie 2014. Cei doi agenţi au fost prinşi în flagrant pe 9 octombrie a.c. primind 250 de euro de la prietena unui deţinut, unul dintre ei încercând să înghită partea sa de şpagă, respectiv 150 de euro.

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, ieri, cererile de eliberare provizorie ale celor doi agenţi şpăgari de la arestul IPJ Dolj, Vasile Bogdan Stîrlea şi Gheorghe Daniel Bulat şi le-a menţinut arestarea preventivă, cei doi fiind acum încarceraţi în PMS Craiova. „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul STÎRLEA VASILE BOGDAN şi inculpatul BULAT GHEORGHE DANIEL, în prezent reţinuţi în PMS Craiova. Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpaţii STÎRLEA VASILE BOGDAN şi BULAT GHEORGHE DANIEL. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2013”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Pe fond, judecarea cauzei a fost amânată pe 20 ianuarie 2014.

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată, la sfârşitul lunii octombrie, pe agenţii Vasile Bogdan Stîrlea, de 30 de ani şi Gheorghe Daniel Bulat, de 27 de ani, de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Dolj, ambii fiind acuzaţi de luare de mită. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, către sfârşitul lunii septembrie a.c., un tânăr din Dăbuleni, arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, le-a declarat procurorilor, la audiere, că agenţi de la arestul IPJ Dolj, în schimbul unor sume de bani, introduc telefoane pentru deţinuţi, şi chiar a exemplificat, oferind numărul de telefon de pe care mai mulţi arestaţi preventiv îşi sună rudele. Ofiţerii anticorupţie au discutat cu arestatul, care a formulat un denunţ verbal şi şi-a manifestat disponibilitatea de a ajuta la lămurirea cauzei. Pe 4 octombrie, agentul Bulat, cunoscut în rândul deţinuţilor drept „Daniel”, l-a întrebat „dacă are pe cineva afară” şi că o să mai discute. Pe 8 octombrie, „Daniel” i-a spus că dacă vrea şi el telefon, să-i indice o persoană de încredere pe care să o sune şi să stabilească detaliile, înţelegerea fiind ca poliţistul să primească 250 de euro şi un telefon mobil de la prietena deţinutului. Pe 9 octombrie, tânăra s-a prezentat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Dolj, a discutat cu prietenul ei, şi, după ce a ieşit, s-a dus direct la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, unde a formulat denunţ scris. În baza denunţului, ofiţerii anticorupţie, împreună cu procurorul desemnat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi, beneficiind de sprijinul tehnic şi operativ al S.R.I. Dolj, au pus la cale operaţiunea de prindere în flagrant a agenţilor. Fata s-a întâlnit cu Vasile Bogdan Stîrlea, la ora 17.00, în zona Facultăţii de Medicină. Stîrlea a venit să ia banii şi telefonul cu maşina sa, un Ford Escort, şi cu copilul său, minor, în autoturism. Imediat ce a primit bunurile, şi-a făcut apariţia echipa operativă, Stîrlea declarând că telefonul urma să fie introdus în arest de colegul său, Bulat, care urma să încaseze şi partea mai mare din şpagă, respectiv 150 euro. Echipa de anchetă a mers după Stîrlea până acasă la Bulat, cel din urmă a primit de la colegul său telefonul şi cei 150 de euro pe care îi aştepta. Când a văzut echipa de anchetatori, Bulat a luat-o la fugă până la etajul IV al blocului D8, fiind imobilizat în momentul în care încerca să urce în podul imobilului. Acolo apucase să arunce şi punga în care era telefonul mobil. Banii însă, Bulat i-a băgat în gură şi i-a mestecat până ce anchetatorii s-au prins şi l-au forţat să deschidă gura şi să-i scuipe. Pe 10 octombrie Stîrlea şi Bulat au ajuns după gratii, unde sunt şi acum.