Craioveancă prinsă „gonind” pe „Calea Bucureşti” cu 106 km/h

0
343

Nu mai puţin de 42 de şoferi au fost sancţionaţi de poliţiştii de la Rutieră, în cursul zilei de duminică, pentru depăşirea vitezei regulamentare, 10 dintre ei rămânând şi fără permisele de conducere. Cea care a bătut toate recordurile a fost o craioveancă de 24 de ani, care „gonea” cu 106 km/h pe „Calea Bucureşti” din municipiu.

Echipajele de poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi Biroului Rutier Craiova au acţionat, în cursul zilei de duminică, cu autospecialele dotate cu aparate radar, atât în Craiova cât şi pe drumurile din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. Pe parcursul acestor activităţi, poliţiştii au constatat 106 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 9.020 lei. Cele mai multe sancţiuni, 42 la număr, au fost pentru viteză neregulamentară, totodată fiind reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere.

Între cei lăsaţi fără permis s-a numărat şi Cătălina Bălăban, de 24 de ani, din Craiova, depistată de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism Audi, pe „Calea Bucureşti” din municipiu, cu viteza de 106  km/h, viteză înregistrată de aparatul radar. „Tânăra în cauză a fost sancţionată de poliţişti cu amendă în sumă totală de 720 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 90 zile”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.