Craiova: Cu 106 km/h pe Calea București

0
374

Poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi Biroului Rutier Craiova au acţionat, ieri, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. Poliţiştii au constatat 106 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 9.020 lei. 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru viteză neregulamentară, totodată fiind reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere.

În cadrul activităților Cătălina Bălăban, de 24 de ani, din Craiova, a fost depistată de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti din municipiu, cu viteza de 106  km/h, viteză înregistrată de aparatul radar. Persoana în cauză a fost sancţionată de poliţişti cu amendă în sumă totală de 720 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 90 zile, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.