Din suflet pentru copii– gesturi mici pentru o bucurie mare

0
400

Campania ”Din suflet pentru copii – gesturi mici pentru o bucurie mare” a  fost lansată la finele săptămânii trecute de către doamnele din Grupul Parlamentar al PNL. Încărcate cu cadouri de Moş Nicolae pentru cei mici, parlamentarii Raluca Surdu, Cristina Pocora şi Raluca Ispir au vizitat Centrul de plasament ”Pinocchio” din Sectorul 3 şi Secţia de Pediatrie a Institutului Oncologic ”Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti.

“După ce dimineaţă ne-am bucurat împreună cu copiii noştri de darurile primite de la Moş Nicolae, am mers să aducem un zâmbet şi o bucurie copiilor cu care viaţa nu a fost atât de generoasă. Cred că fiecare dintre noi, fiecare cetăţean poate să facă un astfel de gest”, a declarat deputatul Cristina Pocora.

La rândul său, deputatul Raluca Surdu, vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, a afirmat pentru această acţiune a primit un sprjijin consistent şi din partea colegilor liberali. ”Dorim să le mulțumim colegilor deputaţi PNL și tuturor celor care au sprijinit acțiunea noastră de astăzi. Campania a fost demarată în Capitală de către grupul de doamne liberale din Camera Deputaţilor dar, pe perioada lunii decembrie, toţi aleţii şi membrii PNL vor fi alături de copiii din toată țara. Considerăm că sărbătorile sunt un moment de bucurie, cum doar o dată pe an, fiecare dintre noi îl poate simţi. Vrem ca aceste momente speciale să fie trăite şi de aceşti copii…”, parlamentarul PNL

Cei 44 de copii ai Centrului de plasament Pinocchio le-au primit cu căldură pe ”ucenicele lui Moş Nicolae”, le-au cântat câteva colinde şi chiar au gătit un chec uriaş pentru musafirii care au poposit astăzi la ei…acasă. Copilaşii de toate vârstele au fost foarte încântaţi de darurile primite, mai ales de jucării şi de dulciuri. Cu sprijinul Asociaţiei P.A.V.E.L., doamnele din PNL au oferit cadouri de Moş Nicolae şi copiilor internați la Secţia de Pediatrie a Institutului Oncologic ”Al. Trestioreanu” din Bucureşti.