Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, ora 17.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Roata” al autoarei Aurora Dumitrescu. Evenimentul o va avea ca moderator pe Monica Trăistaru.
„Roata în religia budistă este un simbol sacru. Centrul reprezintă esenţa învăţăturii lui Buddha, iar spiţele sunt căile acestei învăţături. Roata se învârte ca şi viaţa, iar ce este cel mai important este ca ea să fie echilibrată.
Aşa că, cititorule drag, te invit să-ţi echilibrezi roata, pentru ca viaţa ta să curgă frumos, iar mintea şi corpul tău să fie în armonie cu pământul, cu cerul, să fii într-o stare de bine pe care nimeni şi nimic pe lumea aceasta să nu ţi-o poată lua. Fii în permanenţă mesagerul iubirii, trăieşte aşa cum doreşti şi mai ales nu uita: fii tu! Te salut omule frumos! NAMASTE!”. (Aurora Dumitrescu)