Conferinţă despre dezvoltarea economică şi socială în Oltenia, la Facultatea de Drept

0
367

Institutul pentru Progres Social, cu sprijinul Friedrich-Ebert-Stifung România, organizează astăzi conferinţa regională “Cum funcţionează capitalismul de dependenţă? Probleme vs Oportunităţi pentru dezvoltarea economică şi socială în Oltenia”. Evenimentul are loc la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova, începând cu ora 10.00.

Tema conferinţei trimite spre palierul unei dezbateri necesare pentru societatea românească în general şi, în particular, pentru cazul regiunii Oltenia, în condiţiile în care aceasta s-a clasat pe locul al şaselea într-un top al celor mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, în ultima analiză Eurostat ce a fost publicată în 2012, luând în calcul PIB-ul pe cap de locuitor al fiecărei regiuni din UE. Scopul conferinţei de astăzi este acela de a evalua, dintr-o perspectivă interdisciplinară, care să implice puncte de vedere susţinute de economişti, sociologi, politologi, specialişti din mediul universitar şi intelectuali publici, posibilitatea de recalibrare a acestui tip de capitalism în acord cu problemele reale ce pot fi identificate în regiunea Oltenia, prin evidenţierea oportunităţilor de dezvoltare, urmată de articularea soluţiilor socio-economice şi politice pentru ca acestea să poată fi accesate. “Institutul pentru Progres Social îşi propune să contribuie la dezbaterea naţională şi europeană privind progresul social, influenţând conţinutul agendei publice şi politice”, au precizat organizatorii conferinţei.