Biserica „Sfântul Nicolae Amaradia” se pregătește de resfințire

0
556

Duminică, pe 8 decembrie, biserica „Sfântul Nicolae”, de pe strada „Amaradia”, va fi resfințită de către Înalt Prea Sfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În ultimii ani, respectiv 2010-2013, la această biserică s-au desfășurat ample lucrări de consolidare și restaurare, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, intitulat „Consolidare, restaurare și valorificare turistică – ansamblul bisericii monument istoric Sfântul Nicolae – Amaradia (Belivacă)”. Prin proiect, s-a dorit readucerea acestui valoros monument istoric la valoarea sa artistică și arhitectonică inițială, printr-o restaurare științifică, și integrarea sa în circuitul turistic zonal, după cum ne-a precizat părintele paroh Florin Bonea.

Biserica Belivacă, cum mai este numită după ctitorul său, este una din cele mai valoroase biserici monument istoric din Craiova, fiind ridicată în anul 1794, pe temeliile alteia mult mai vechi. Pe zidurile sale se păstrează cea mai veche frescă, păstrată integral, din cetatea Băniei. De asemenea, arhitectura sa, care este una de factură pur brâncovenească, s-a păstrat nealterată de-a lungul celor peste două veacuri de existență.