Se alege preşedintele Biroului Electoral pentru referendumul din Răcarii de Jos

0
342

Reprezentanţii Tribunalului Dolj anunţă că, vineri, 6 decembrie a.c., la ora 11.00, la sediul instituţiei, situat în Craiova, pe strada Brestei, Nr. 12, în şedinţă publică, se va efectua tragerea la sorţi pentru desemnarea Preşedintelui Biroului Electoral al Secţiei de votare din satul Răcariid e Jos, comuna Brădeşti, judeţul Dolj, organizat pentru referendumul local din data de 15 decembrie a.c. privind schimbarea denumirii satului Răcarii de Jos în Răcari. Tragerea la sorţi se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare.