După ultimul meci oficial al anului, Ovidiu Stângă a făcut o analiză a evoluţiei şi a rezultatelor echipei pe care a preluat-o după 4 etape disputate din seria a doua a ligii secunde. CS Universitatea este lider, cu un avantaj de 3 puncte faţă de a doua clasată, CSM Rm. Vâlcea. „Prioritare au fost rezultatele, am spus-o de la bun început, dar am avut şi patru meciuri cu evoluţii bune, în condiţiile în care nu am putut alinia de la un meci al altul acelaşi unsprezece. Blocaj psihic a apărut doar la meciul de acasă cu FCU, a fost presiunea meciului, a spectatorilor, pentru mulţi a fost prima oară când au jucat cu 18.000 de oameni în tribune. Nu-mi doresc să fie ultimul derby cu FCU, astfel de meciuri te mobilizează. Ar fi frumos ca ambele echipe să promoveze şi astfel de meciuri să se dispute în prima ligă, dar mi-e teamă că un oraş precum Craiova nu are forţa necesară să ţină două echipe în prima ligă“ a precizat antrenorul Craiovei. Stângă a adus în discuţie şi transferurile, insistând să mai aducă cinci jucători pentru ca suporterii să nu mai aibă emoţii la fiecare meci în privinţa victoriei. „Obiectivul nostru este promovarea, dar şi un fotbal de calitate, astfel încât lumea să vină să vadă spectacol şi să nu stea cu frica până în ultimul minut că poate luăm gol. Am luat în calcul şi varianta de a aduce jucători din Olanda. Am vorbit cu Bădiţă, voi avea o discuţie în zilele ce urmează şi cu investitorii şi sper să-şi dea acceptul ca impresari olandezi să ne trimită liste cu jucătorii care ar putea veni în România. Avem nevoie de 5 posturi, dar totodată şi de un junior foarte bun. Acum avem trei juniori, pe posturi diferite. Să schimb un junior presupune să fac încă o schimbare tactică. Vătăjelu este un jucător foarte bun, dar nu pentru acest proiect. Pentru că aici se ţintesc cupele europene. Cine va pleca rămâne să stabilim în viitorul apropiat“.
„Gorovei are calităţi fantastice, dar trebuie să se pună la punct tactic”
Antrenorul CS Universitatea spune că nu este momentul promovării unor juniori din propria pepinieră, atât prin prisma obiectivului, dar şi din cauză că nu există deocamdată tineri care să reziste ritmului chiar şi la Liga a II-a. În schimb, cel mai tânăr jucător din lot, Răzvan Gorovei, este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători, în ciuda carenţelor tactice. „Sunt şanse ca juniorii de la Universitatea să ajungă la prima echipă, pentru că de-asta se investeşte în centrul de copii şi juniori al clubului. Dar, trebuie să înţelegeţi, că acum, la început, forţat de nevoia de rezultate nu mi-am permis să risc. În plus, când am venit aici am găsit în vestiar 30 de jucători, cum puteam să mai aduc şi juniori? În aceeaşi ordine de idei, nu avem generaţii de 95 şi 96 foarte reuşite. Sunt doar câţiva băieţi care trebuie ajutaţi să facă pasul în fotbalul mare. Dacă ar fi după mine aş merge pe doi juniori de 19 ani. În plus, nu e normal ca juniorii să nu fie români, cum a venit UTA aici cu juniori străini. Gorovei este la început de drum, a jucat până să ajungă aici doar la juniorii lui Poli Iaşi. Are calităţi fantastice, dar atât timp cât tactic nu se pune la punct, îi va fi foarte greu să se impună“ a spus Ovidiu Stângă, citat de site-ul oficial al clubului.
Două cantonamente în Antalya pentru alb-albaştri
Universitatea Craiova va continua antrenamentele şi săptămâna aceasta, în cadrul complexului „Ion Oblemenco”, iar finalul săptămânii va susţine ultimul meci, unul amical, cu FC Clinceni, pe terenul grupării ilfovene, sâmbătă, de la ora 13. După reunirea lotului, la mijlocul lunii ianuarie, Stângă a precizat că vor urma două cantonamente în Antalya. Stângă a precizat că şi-ar dori o relaţie mai puternică între suporteri şi echipă: „Fanii fac parte din proiect, din istoria clubului. Îmi doresc ca fanii să fie mai apropiaţi de echipă, să vină în număr cât mai mare la antrenamente, să cunoască jucătorii. Dar faptul că sunt împărţiţi, că nu ştiu încă pe ce cale să o apuce: e democraţie, nu pot eu să impun opiniile suporterilor“.
„Craioveanu e mai apreciat în Spania decât aici”
Stângă consideră că fostul său coechipier, Gică Craioveanu, este mult mai apreciat în Spania pentru cariera deosebită şi caracterul aparte, decât în ţară sau la Craiova, acolo unde a fost înjurat la derby-ul Craiovei. „Eu am trăit momente fantastice jucând împreună cu Gică, îmi pare foarte rău că astfel de manifestări există în tribunele stadionului din Craiova. Dar sunt convins că acele înjurături au venit de la oameni care nu l-au văzut pe Gică jucând, pentru că el a fost o emblemă a clubului nostru. Este mai apreciat în Spania decât aici. Păi, un ambasador mai mare ca Gică în Spania nu există, e unicat privind ceea ce a făcut acolo şi mă refer aici la continuitate şi medie de goluri“.
Izvoranu a împlinit 30 de ani
Fundaşul adus de Universitatea Craiova din Ucraina, Silviu Izvoranu, a schimbat prefixul, împlinind ieri 30 de ani, ocazie cu care a declarat că obiectivele cu Ştiinţa sunt promovarea şi accederea în cupele europene. „Vreau să fiu sănătos în primul rând. Să pot să joc fotbal pentru echipa Craiovei, să mă ţină picioarele şi să ne atingem obiectivul în acest sezon: să promovăm. Iar din sezonul viitor să ne batem pentru cupele europene, că asta vor şi suporterii noştri. Aşa au fost învăţaţi“. Izvoranu a debutat cu stângul, fiind eliminat la primele două meciuri în tricoul alb-albastru, însă a avut un final de an foarte bun, fiind printre remarcaţii echipei. CSU nu a primit decât 4 goluri în cele 10 meciuri cu Stângă pe bancă, tot atâtea câte încasase în primele 4 runde.