Bangkok: Ministere asediate de manifestanţi care cer plecarea Guvernului

0
432

Manifestanţii thailandezi au asediat, ieri, mai multe ministere din Bangkok, la o zi după ocuparea a două dintre ele, pentru a cere plecarea Guvernului, potrivit unui ministru şi jurnaliştilor aflaţi la faţa locului. „Ei au cerut tuturor funcţionarilor să părăsească posturile”, a mărturisit ministrul Turismului şi Sporturilor, Somsak Pureesrisak, contactat de AFP. Ministerul de Interne era supus, de asemenea, unui asediu din partea câtorva sute de manifestanţi, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. „Ministerele Transporturilor şi Agriculturii, care se află în acelaşi cartier, sunt, de asemenea, sub asediu, iar funcţionarii lor sunt chemaţi să plece”, a adăugat ministrul. Acelaşi ultimatum a fost lansat şi la Ministerul de Interne, sub întăririle poliţiei, au constatat jurnaliştii AFP. Premierul Yingluck Shinawatra a fost, ieri, în Parlament pentru dezbaterea unei moţiuni de cenzură depuse de opoziţie. „Nu vom utiliza violenţa”, a insistat ea la sosirea în Parlament, cerându-le manifestanţilor să părăsească ministerele.