Trioul de jazz „Accord Vibes” își lansează la Craiova albumul „Just Musette”

0
408

La Craiova are loc, astăzi, debutul turneului extraordinar de promovare a compact discului „Just Musette” aparținând trioului de jazz „Accord Vibes”. Evenimentul este marcat printr-un concert găzduit, de la ora 19.00, de Filarmonica „Oltenia” și inclus în programul celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”. Biletele se găsesc la Agenția instituției, la prețul de 10 lei. Concertul va fi urmat de alte zece, în orașele Reşiţa (27 noiembrie), Timișoara (28 noiembrie), Cluj-Napoca (29 noiembrie), Târgu Mureş (30 noiembrie), Iași (2 decembrie), Ploiești (3 decembrie), Sibiu (4 decembrie), Constanţa (5 decembrie), Pitești (6 decembrie) și Braşov (7 decembrie).

Plecând de la rădăcinile tradiţionale ale muzicii, preluând elemente din stilul popular java, trecând prin armonii de vals musette sau ritmuri de bossa, „Accord Vibes” preia conceptul new musette al lui Richard Galliano, pe care îl îmbogăţeşte cu propria viziune şi concepţie muzicală, reuşind să-l proiecteze într-o lumină nouă, nemaîntâlnită. Astfel a luat naştere „Just Musette”, poveste care îşi are filonul într-un un stil popular, unic, apărut în Parisul de început de secol al XX-lea prin întâlnirea muzicienilor de origine italiană din Auvergne, şi manouche, reinventat de Galliano şi căruia „Accord Vibes” i-a conferit o dimensiune modernă, originală, plină de culoare şi vitalitate.

Proiectul „Just Musette” s-a bucurat de aprecierea publicului pe scenele unor prestigioase evenimente, precum Festivalul Internaţional „George Enescu” (2011), Festivalul de Film Istoric de la Râșnov (2012), Cafeteca Jazz Weekend (2012), Bucharest Music Film Festival (2013). În urma reacţiilor entuziaste ale publicului şi ca urmare a cererii acestuia, în anul 2013 proiectul „Just Musette” s-a materializat prin realizarea CD-ului cu acelaşi nume.

„Accord Vibes” reprezintă un trio de jazz unic în România, reunind trei muzicieni având cariere solistice impresionante – Alexandru Anastasiu (vibrafon), Fernando Mihalache (acordeon) și Michael Acker (contrabas) –, din dorinţa de a crea o formulă muzicală la cel mai valoros şi sofisticat nivel de interpretare. Unicitatea „Accord Vibes” derivă şi din întâlnirea surprinzătoare a celor trei instrumente cu o sonoritate specială: vibrafon, acordeon şi contrabas, întâlnire revelatore şi spectaculoasă prin simbioza timbrală, prin susţinerea armonică şi complementaritate.