Cameron are în vedere noi măsuri înainte de ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari

0
351
David Cameron

Premierul britanic, David Cameron, analizează o serie de măsuri care să împiedice imigranţii din cadrul UE să „profite” de ajutoarele sociale din Marea Britanie înaintea ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, la 1 ianuarie 2014. Premierul a analizat o serie de măsuri pentru reducerea factorilor care atrag imigranţi în Marea Britanie, inclusiv creşterea perioadei de timp dintre sosirea în ţară şi momentul în care aceştia pot cere ajutoare sociale, relatează „Financial Times”, în ediţia online. Consilierii lui Cameron au dezminţit sugestiile care afirmă că această perioadă ar putea fi extinsă de la trei luni la un an, dar au confirmat că se are în vedere înăsprirea acestor norme. Unele dintre reformele propuse ar putea fi incluse în proiectul de lege guvernamental privind imigraţia, în timp ce altele ar putea să fie integrate renegocierii legilor UE, propusă de Cameron înainte de referendumul planificat pentru 2017. Alistair Carmichael, secretarul scoţian liberal-democrat, a fost de acord că sunt necesare „acorduri de tranziţie robuste”, dar a precizat că partidul său nu vrea să pună Marea Britanie „de partea greşită a restului Uniunii Europene”. Comisia Europeană a acuzat conservatorii că nu oferă nici o dovadă că imigranţii din cadrul UE sunt implicaţi în „turismul pentru beneficii sociale”, insistând că aceştia plătesc mai multe taxe la bugetul britanic decât încasează prin beneficii sociale.