Se verifică lucrările efectuate asupra monumentelor istorice din Craiova

0
2792

La începutul acestui an toate clădirile de patrimoniu din municipiul Craiova au fost verificate de către o comisie formată din reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Dolj, ai Inspectoratului Teritorial pentru Construcţii Dolj, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, precum şi un reprezentant din partea Primăriei Municipiului Craiova. Comisia a analizat informaţiile privind legalitatea lucrărilor de intervenţie asupra unor monumente istorice, efectuate sau aflate în curs de executare. În cadrul acţiunilor de verificare a legalităţii intervenţiilor asupra clădirilor de patrimoniu, s-au analizat pe rând toate cele zece clădiri înregistrate ca monument istoric, din municipiul Craiova, pentru care în cursul anului 2010 s-a constatat şi s-a sesizat de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Dolj că s-au executat lucrări exterioare care au modificat aspectul anterior al acestora. Comisia a constatat că pentru două dintre clădirile sesizate există documentaţii tehnice avizate şi autorizaţii de construire emise de Primăria Craiova, lucrările executate sau aflate în curs de executare au respectat documentaţiile tehnice avizate şi autorizate. Lucrările executate la şapte din clădirile sesizate nu au avizul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Dolj. La clădirile respective lucrările executate şi sesizate constau în principal în lucrări de înlocuire parţială sau totală a tâmplăriei ferestrelor vechi din lemn. O situaţie specială a fost constată la o clădire de pe strada Unirii, unde s-au executat lucrări de finisaje exterioare care au schimbat aspectul acesteia, precum şi reparaţii de tencuieli, placaje la soclu cu plăci din gresie, zugrăveli exterioare în culori diferite de culorile anterioare. De asemenea, s-a constatat că există o situaţie specială la clădirea Hanul Puţureanu din strada Matei Basarab nr. 9. Imobilul prezintă o stare foarte rea, astfel încât există riscul major ca o parte din elementele de construcţii de la etajul din curtea interioară cât şi elementele decorative de pe faţada la strada Matei Basarab să se prăbuşească şi să pună în pericol chiar viaţa unor locatari, a unor pietoni. “S-a constatat că există o situaţie excepţională la clădirea Casa Vrăbiescu din strada Unirii nr. 100. Acolo sunt sistate importante lucrări de extindere pe terenul dinspre strada Gheorghe Doja care afectează şi clădirea existentă prin desfiinţarea unor fragmente mari de pereţi de la subsol, parter şi etaj pe faţada de vest a clădirii monument, lucrări la fundaţie şi la subsol. Lucrările au fost sistate în luna august a anului 2009 însă au continuat fără documente, astfel încât Inspectoratul Judeţean pentru Construcţii a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Propun cooptarea ca observator, sau dacă este posibil ca membru a unui reprezentant al Primăriei Craiova – serviciul taxe şi impozite, pentru identificarea de urgenţă a tuturor proprietarilor sau administratorilor clădirilor monument istoric din municipiul Craiova, în vederea clarificării acestei evidenţe”, a declarat Marcel Berendei, arhitect în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Dolj.