Chile: Michelle Bachelet, bine plasată după primul tur al prezidenţialelor

0
708
Michelle Bachelet

Ex-preşedinta socialistă Michelle Bachelet (62 de ani), candidată a Noii Majorităţi, s-a plasat pe primul loc la alegerile prezidenţiale de duminică, creditată fiind cu 46,73% din voturi, faţă de numai 25% cât a obţinut Evelyn Matthei, candidatul dreptei. Chemaţi la vot pentru schimbarea totală a Camerei Deputaţilor şi mai puţin a întregului Senat, chilienii (13 milioane de alegători), pentru care, de anul trecut, participarea la vot nu mai este obligatorie, vor avea acum în turul doi de ales între două femei, situaţie inedită în ţară. Participarea a fost de 56%, dar cifrele oficiale vor fi cunoscute abia în cursul zilei de astăzi. La alegerile municipale de qanul trecut absenteismul a fost de 60%. Într-o ţară ultraconservatoare, campania lui Michelle Bachelet s-a axat pe promisiuni restanţă din primul său mandat: o nouă Constituţie pentru înlocuirea celei din 1980, impusă de dictatorul Pinochet, reforma sistemului fiscal şi a celui educaţional. Pediatru ca pregătire profesională, divorţată şi agnostică, într-o ţară în care biserica catolică este puternică, Michelle Bachelet propune deschiderea unei dezbateri privind căsătoria între persoane de acelaşi sex şi de penalizare a avortului. Interesant este faptul că Michelle Bachelet şi Evelyn Matthei au copilărit împreună, locuind în apropiere de baza aeriană Cerro Moreno din Antofagasta, din nordul ţării. Familiile lor erau prietene. Lovitura de stat a lui Augusto Pinochet împotriva preşedintelui socialist Salvador Allende, la 11 septembrie 1973, a bulversat viaţa lor. Alberto Bachelet a fost torturat până la moarte pentru fidelitatea sa faţă de preşedintele destituit. La rândul său, Fernando Matthei a făcut parte din junta militară, devenind responsabilul ierarhic al locului de detenţie al prietenului său. Susţinută de o largă coaliţie, Noua Majoritate, ce regrupează inclusiv comuniştii, creştin-democraţii şi diverse curente socialiste, Bachelet a promis în timpul campaniei demararea, în termen de 100 de zile, unui amplu program de reforme. La rândul său, Evelyn Matthei nu are intenţia unor schimbări profunde, proiectul său fiind o continuare a celui al preşedintelui Sebastian Pinera, adică un control bun al evaziunii fiscale şi al redistribuirii resurselor. În campania electorală, aceasta şi-a criticat rivala afirmând: „Modelul nostru este Germania Angelei Merkel, iar cel al doamnei Bachelet – Germania de dincolo de Zidul Berlinului”. În ziua votării, duminică, elevii au ocupat pentru scurt timp sediul central al candidatului socialist, pentru a cere educaţie gratuită şi de calitate. Câştigătorul acestor alegeri găseşte însă în stradă mişcări studenţeşti, dar şi proteste sociale, iar ceea ce va putea întreprinde depinde de noul guvern, rezultat în urma alegerilor legislative de duminică. Una din figurile proeminente ale mişcării contestatare, Camila Balejo, vicepreşedinte al Federaţiei Studenţeşti, a obţinut fotoliul de parlamentar, alături de alţi trei foşti lideri ai mişcării de protest. Se vorbeşte de o feminizare a politicii chiliene şi de un nou suflu tânăr în Santiago. 20 de candidaţi sub 35 de ani au participat la alegerile de duminică.