Oficial SUA: Baza de la Mihail Kogălniceanu, nod de transport esenţial pentru echipamentele ce revin din Afganistan

0
362

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, sâmbătă seară, la Constanţa, că baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan. El a precizat în cadrul discursului său susţinut la o recepţie organizată la bordul navei Mount Whitney, la care au fost prezenţi politicieni, oficialităţi militare, oameni de afaceri, că România este unul dintre cei mai buni şi mai loiali aliaţi ai SUA. „În ultimul deceniu, în calitatea sa de membru NATO din anul 2004, România s-a transformat într-unul dintre cei buni şi mai loiali aliaţi ai Statelor Unite, aducând o contribuţie timpurie la eforturile NATO şi ale coaliţiei în Kosovo, Irak şi Afganistan. România este un participant de încredere în cadrul operaţiunilor internaţionale de menţinere a stabilităţii, aţi lucrat strâns cu forţele armate ale Statelor Unite în operaţiuni pretutindeni în lume, aţi menţinut forţe compuse din mai mult de două batalioane, dislocate drept componente ale Forţei Internaţionale de Securitate din Afganistan, şi aţi contribuit cu sute de jandarmi la instruirea forţelor de poliţie afgane. Statele Unite sprijină România în aceste dislocări internaţionale, oferind pregătire, exerciţii, finanţare, achiziţii în domeniul asistenţei de securitate şi în alte programe de colaborare, pentru a mări numărul de militari români complet echipaţi şi pregătiţi să conlucreze umăr la umăr cu forţele americane”, a spus însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA. El a menţionat că pe lângă sprijinul acordat în misiuni internaţionale, România îndeplineşte şi alte activităţi importante pe teritoriul său. „Sprijinul românesc este evident în străinătate, dar România joacă, de asemenea, multiple roluri esenţiale acasă. Centrul de pregătire de luptă de la Cincu pregăteşte militari şi civili din mai multe ţări pentru a participa la operaţiuni în sprijinul păcii. România găzduieşte şi Black Sea Rotational Force, care este un contingent permanent de militari ai Corpului de Infanterie Marină al Statelor Unite, care lucrează la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu pentru a instrui sute de militari din aproximativ 10 alte ţări”, a afirmat Duane Butcher. El a subliniat că Mihail Kogălniceanu va avea un rol important în retragerea echipamentelor militare din Afganistan. „Vorbind despre Mihail Kogălniceanu, România ne-a permis cu generozitate să utilizăm în mod extins unităţile sale pentru transportul trupelor şi echipamentului spre şi dinspre Afganistan. Pe măsură ce se apropie retragerea trupelor ISAF din Afganistan, Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan”, a declarat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti. Nava amiral a Flotei a VI-a a SUA, USS Mount Whitney (LCC 20), cu portul de domiciliu la Gaeta, Italia, se află la Constanţa în perioada 15-19 noiembrie pentru o vizită de rutină. Mount Whitney are rolul de navă de comandă pentru comandantul Flotei a VI-a şi pentru comandantul Comandamentului Întrunit al forţei de luptă a NATO cu sediul la Lisabona. Căpitanul de marină Craig Clapperton este comandantul navei, iar echipajul este compus din 12 ofiţeri, 150 de alţi militari şi 150 de marinari civili din cadrul Comandamentului pentru transporturi navale.