Europarlamentarul Marian Jean Marinescu le cere colegilor dialog, transparenţă, unitate şi implicare

3
444
Marian Jean Marinescu

Ieri, la Casa Studenţilor din Craiova, s-a desfăşurat Consiliul de Coodonare Judeţean al Partidul Democrat Liberal, Vasile Blaga fiind invitatul conducerii centrale, cel care a supervizat alegerea noului Birou Judeţean. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL, după ce a prezentat un raport de activitate, în faţa membrilor democrat-liberali, solicitându-le încă un mandat în fruntea organizaţiei judeţene. La aceste alegeri au participat 460 de membrii din 565 câţi au fost convocaţi.

Vasile Blaga, preşedintele PDL, le-a vorbit şi el militanţilor despre viziunea partidului pentru România, aruncând săgeţi nu numai către cei de la putere, dar şi către foştii colegi, „care critică PD-L la televizor, în condiţiile în care partidul i-a făcut miniştri”. „La alegerile din decembrie 2012, PDL a plătit preţul politic al unor decizii dure, dar necesare, pe care le-a explicat poate prea puţin. Noul guvern USL, venit la putere urmare unui vot emoţional negativ, distruge tot ceea ce a clădit PDL în folosul românilor şi îi dezamăgeşte profund. Realitatea de după campania electorală seamănă cu un duş rece. Primul ministru a confirmat, la începutul acestui an, că România nu-şi permite să renunţe la politica de austeritate. Totodată, strategia guvernului USL pentru a reporni motoarele economiei rămâne încă o mare necunoscută”, a subliniat Vasile Blaga, preşedintele PDL.

Blaga: „La alegerile europarlamentare mergem singuri”

Vasile Blaga`

Blaga a spus şi la Craiova ceea ce a subliniat şi când a fost invitat în alte regiuni ale ţării, şi anume, că la alegerile europarlamentare, democrat-liberalii vor merge singuri, dar la alegerile prezidenţiale, toate formaţiunile de dreapta, în mod cert vor merge împreună, adică vor susţine acelaşi candidat. „Suntem pentru unificarea dreptei şi avem experienţe reuşite. Dau doar două exemple: Alianţa DA sau chiar formarea PDL-ului. De fiecarea dată am făcut aceste unificări pe o bază serioasă. Ce vreau să anunţ este că la alegerile europarlamentare mergem singuri, fiecare formaţiune de pe eşichierul politic trebuie să arate unde se află. Ca să ne măsurăm toţi forţele. Avem europarlamentari foarte buni : Stolojan, Monica ( n.r Monica Macovei), Marian Jean Marinescu, Traian Ungureanu şi mulţi alţii. Uni cu experienţă, alţii cu forţă. Iar legat de alegerile prezidenţiale, dumneavoastră veţi alege omul potrivit care să vă reprezinte la aceste alegeri. Aveţi încredere în PDL, pentru că de fapt aveţi încredere în dumneavoastră, în fond, dumneavoastră sunteţi PDL”, le-a spus Vasile Blaga membrilor de partid.

„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut”

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu s-a evidenţiat şi de data aceasta, prin discurs, prin deschidere şi mai ales prin disponibilitatea de a asculta oamenii. Nu a mai avut contracandidaţi, dar a vrut să dea socoteală oamenilor în legătură cu ceea ce a făcut pentru partid „Nu am avut o perioadă simplă, mai întâi referendumul, după aceea alegerile parlamentare. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Sper să-mi fiţi alături şi de noul Birou Judeţean pentru că ne aşteaptă o perioadă grea. Mulţumesc şi parlamentarilor pentru încrederea acordată. Eu vreau să conduc având la bază patru principii : dialog, transparenţă, unitate şi implicare şi vă cer şi dumneavoastră aceste lucruri. Şi vreau să mă şi explic. Dialogul este bun ca să putem continua împreună, am fost, sunt şi voi fi mereu deschis la dialog, este greu să aduci în aceste zile oameni noi în politică. Transparenţă, pentru că toate deciziile trebuiesc aduse la cunoştiinţa tuturor membrilor de partid, fără disciplină nu se face nimic , iar fără implicare nu vom putea duce până la capăt niciun proiect. Aşa că vă cer să aplicăm cu toţii aceste principii… ”, a declarat preşedintele PDL Dolj.

3 COMENTARII

Comments are closed.