Kerry cere Congresului să mai aştepte „câteva săptămâni” înainte de a impune noi sancţiuni Iranului

0
342
John Kerry

Secretarul american de stat, John Kerry, a cerut din nou Congresului de la Washington să nu ia vreo decizie în direcţia înăspririi sancţiunilor impuse Iranului şi să dea o şansă negocierilor privind programul nuclear al acestei ţări, care, potrivit Casei Albe, trebuie acum să se pronunţe asupra proiectului de acord elaborat de Grupul 5+1, transmit agenţiile AFP şi Reuters. „Dacă Congresul va impune unilateral noi sancţiuni, aceasta ar putea distruge calea negocierilor, le-ar opri şi ar spulbera orice reuşită”, a declarat acesta pentru jurnalişti. Conform lui Kerry, Grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) este unit în jurul unei propuneri „dure” acum. „Dacă nu ar fi dură, de ce nu ar fi acceptat-o deja Iranul?”, a întrebat el. „Există o pauză pentru că este o propunere dură”, a continuat secretarul de stat. „Dacă aceasta nu va funcţiona, ne rezervăm dreptul de a întări sancţiunile (…) şi ne rezervăm şi opţiunea militară”. John Kerry s-a întâlnit, miercuri, cu congresmanii, pentru a-i convinge să aştepte înainte de a vota un nou set de sancţiuni. Camera Reprezentanţilor a adoptat, în iulie, un proiect de lege foarte dur, care pune, spre exemplu, pe lista neagră întreaga industrie de automobile iraniană, şi este rândul Senatului să elaboreze proiectul său, înaintea unei eventuale armonizări a celor două versiuni. Vizita secretarului de stat intervine după eşecul, la 9 noiembrie, la Geneva, a negocierilor între Teheran şi Grupul 5+1. Toate aceste state trebuie să revină la Geneva în 20 noiembrie, pentru a încerca să obţină un acord provizoriu în vederea opririi programului nuclear iranian controversat. O reacţie a venit, în acelaşi timp, şi dinspre Casa Albă, consiliera pentru securitate naţională a preşedintelui Obama, Susan Rice, anunţând că acesta a avut o discuţie telefonică cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, ţară acuzată de unii oficiali iranieni că a provocat eşecul ultimei runde de negocieri, de la sfârşitul săptămânii trecute, prin poziţia intransigentă pe care a adoptat-o. Potrivit lui Rice, SUA şi Franţa se află într-o armonie perfectă asupra proiectului de acord elaborat de Grupul 5+1 şi ambii lideri au convenit că Iranul trebuie să-l accepte.