Ponta, despre declarațiile lui Barroso vizând aderarea la Schengen: A spus lucrurilor pe nume

0
412

Premierul Victor Ponta a declarat marți că președintele Comisiei Europene a spus “lucrurilor pe nume” când s-a referit la aderarea României la Schengen, întrucât a arătat că țara noastră îndeplinește criteriile tehnice, dar că anumite state se opun. “Pot să spun că e prima dată când un politician european la acest nivel spune lucrurilor pe nume, pentru că afirmă că este un amalgam incredibil între Schengen, imigrație, Lampedusa — acea insulă unde au murit sute de imigranți—, muncitori. Este un amalgam care trebuie denunțat pentru că, dacă nu facem acest lucru, o să vedem mișcările extremiste care împing Europa să facă lucruri care sunt foarte periculoase. Vorbește despre xenofobie, șovinism și că Europa a cunoscut momente teribile de ultranaționalism. (…) Barroso spune că trebuie să evităm asta și iată, România și Bulgaria nu intră, deși sunt pregătite”, a declarat Ponta, la Antena 3. El a calificat drept “o mare greșeală” condiționarea aderării la Schengen de alte aspecte, cum ar fi Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție. “Cred că România a făcut o mare greșeală în 2010 când a transformat o problemă tehnică (…) într-o condiție politică. Probabil atunci președintele Băsescu s-a gândit să facă o mare chestie politică (din aderarea la Schengen — n.r.) când s-o întâmpla… Din acel moment a apărut legătura pur politică cu MCV. A trecut MCV, acum e legătura cu romii. De fiecare dată, într-un mod total neeuropean, această problemă apare în discuție în special în alegerile interne între partide extremiste. Cred că noi trebuie să fim mult mai hotărâți în ceea ce privește rolul nostru în Europa, care sunt lucrurile la care avem dreptul și să intrăm în Schengen avem categoric dreptul — n-o spun eu, o spune președintele CE, o spun cei mai mulți dintre șefii de guvern și de stat”, a afirmat Victor Ponta. (Agerpres)