INS: Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în octombrie

0
380

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (noiembrie 2012 – octombrie 2013) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2011 – octombrie 2012), determinată pe baza IPC, este 4,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,7%.

Potrivit datelor INS, în luna octombrie 2013, faţă de luna anterioară, alimentele s-au scumpit cu 0,48%, mărfurile nealimentare cu 0,06%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,46%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele zece luni din 2013 a fost de 0,1%, faţă de nivelul de 0,4% consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat săptămâna trecută că Banca Naţională a redus prognoza de inflaţie la 1,8% pentru finalul acestui an şi la 3% pentru sfârşitul anului 2014. Anterior, BNR prognoza pentru finalul acestui an o inflaţie de 3,1%, similară cu cea pentru finalul anului 2014.

De asemenea, Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în scădere, de la 3,5% la 2% prognoza de inflaţie pentru la finele anului, media anuală fiind redusă de la 4,3% la 4,1%. AGERPRES.ro