Specialiştii în domeniul gospodăririi apelor din Dolj au fost prezenţi, ieri, la aniversarea de la Administraţia Bazinală Jiu, acolo unde a fost sărbătorit un secol de la înfiinţarea primului Departament de Ape din ţară. Tot ieri, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu s-a desfăşurat şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre.
Întâlnirea de la sediul Administraţiei Bazinale Jiu a fost un bun prilej de a prezenta un istoric al managementului apelor în România, dar şi de a sublinia câteva din problemele cu care se confruntă cei ce lucrează în domeniul gospodăririi apelor. „Avem misiunea să menţinem în stare de siguranţă toate marile amenajări hidroenergetice. În fiecare an trebuie să depunem eforturi în acest sens. La nivel naţional se doreşte întocmirea unor proiecte şi realizarea unor investiţii pentru a crea linii de apărare pe cursurile de apă. Amenajările locale existente pe sectoare mici nu sunt tot atât de eficiente. Spre exemplu, în primăvara acestui an, pe sectorul Filiaşi-Craiova am întărit malul drept al Jiului, însă au fost probleme pe malul stâng”, a explicat Marin Tălău, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.
Proiecte de prestigiu, realizate de ingineri români
Sub diverse denumiri şi formule organizatorice, „Apele Române” a desfăşurat o activitate importantă chiar de la începutul secolului al XX-lea. În perioada 1924-1974 s-au construit primele lucrări hidrotehnice de ansamblu, cu proiecte întocmite de ingineri români de prestigiu, cum ar fi hidrocentrala de la Bicaz. În anul 1956 a apărut Comitetul de Stat al Apelor (CSA), primul organ central care coordona toate problemele legate de ape. Între 1974 şi 1990 s-au elaborat primele programe naţionale de gospodărire a apelor şi s-au trasat primele scheme de amenajare a bazinelor hidrografice. În 1971, spre exemplu, după inundaţiile din 1970, se înfiinţează Consiliul Naţional al Apelor ce avea în subordine Direcţii ale Apelor organizate pe bazine hidrografice (1975), oficii de gospodărire a apelor, institute de cercetare, studii şi proiectare, un trust de construcţii montaj, întreprinderi de drenaje pentru decolmatarea albiilor cursurilor de apă, licee de specialitate, precum şi un oficiu de informare documentară pentru hidrotehnică.
După anul 1989, coordonarea problemelor de gospodărire a apelor a revenit Ministerului Mediului, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, care a devenit mai apoi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul Mediului şi Pădurilor, ajungând în prezent Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
În 1991 s-a înfiinţat Regia Autonomă „Apele Române”, în calitate de administrator unic al resurselor de apă, iar un an mai târziu Regia Apelor Române devine Compania Naţională „Apele Române” Bucureşti. În anul 2005, conform noilor cerinţe de la nivel european, instituţia devine Administraţia Naţională „Apele Române”, cu 11 Direcţii de Apă organizate la nivel bazinal, care, în anul 2010, îşi schimbă denumirea în Administraţii Bazinale de Apă.
O săptămână dedicată centenarului
Revenind la aniversarea a o sută de ani de înfiinţarea primului Departament de Ape în România, reprezentanţii ABA Jiu au dedicat centenarului o săptămână întreagă, printre altele fiind vernisată o expoziţie fotografică. De asemenea, au fost organizate mai multe vizite în câteva şcoli doljene, cu prezentări şi filmuleţe care reflectă istoricul activităţii din domeniul apelor.
Prima activitate dedicată celebrării apelor de către reprezentanţii A.B.A Jiu a avut loc marţi, fiind organizată o vizită la Liceul „Petrache Trişcu” din Craiova. În zilele următoare aceştia au trecut pragul Şcolii cu clasele I – VIII nr. 12 „Decebal”, Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Bibescu” din Craiova şi Şcolii Gimnaziale „Marin Sorescu” din Bulzeşti.
De ieri, la intrarea în sediul A.B.A. Jiu, vizitatorii pot admira o expoziţie fotografică ce cuprinde câteva zeci de instantanee caree evidenţiază activitatea „oamenilor de la Ape” în diferite situaţii: inundaţii, igienizare, lucrări de întreţinere şi reparaţii a cursurilor de apă de pe teritoriul administrat.