Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au desfăşurat, ieri, o serie de activităţi preventiv-educative în cadrul mai multor instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică a elevilor.
Astfel, reprezentanţii celor două unităţi de jandarmi au fost prezenţi în rândul elevilor (I.J.J. Dolj – la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Băileşti, GJMb Craiova – la Şcoala Gimnazială Goieşti) şi au purtat discuţii cu aceştia, promovând un comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, prezentându-le şi aspectele cele mai importante ale legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice.
Elevii s-au dovedit a fi foarte receptivi la problemele prezentate, activitatea transformându-se într-un dialog permanent cu jandarmii, cele mai dese întrebării făcând referire la comportamentul într-o situaţie iminentă de agresiune fizică sau ameninţări verbale, prevenirea furturilor, precum şi modalităţile de a accede în Jandarmerie. Cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor continua aceste activităţi pe tot parcursul anului de învăţământ 2013 – 2014.