Stângă: „Timpul va arăta că suntem învingători”

0
386

Antrenorul Craiovei s-a referit atât la reuşita proiectului CS Universitatea, cât şi la rivalitatea cu FC U Craiova

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Ov idiu Stângă, a declarat că meciul cu FC U Craiova va fi un prilej de a le demonstra craiovenilor că proiectul din care face parte este unul profesionist şi că în timp CS U va fi ech ipa care va rezis ta. „Meciul cu FCU este un examen bun pentru noi pentru a le demonstra craiovenilor că suntem o echipă cu un proiect serios, cu continuitate şi profesionalism. Nu pot obliga pe nimeni să treacă de o parte sau alta, dar timpul va demonstra că noi suntem câştigători“. Antrenorul Universităţii a prefaţat şi meciul cu CS Mioveni: „Venim după două meciuri grele în care am reuşit să câştigăm. Asta nu ne face dinainte câştigători cu Mioveni. Îmi do resc aceeaşi  atitudine şi concentrare pentru jocul următor. Nu mi-e frică de calitatea jucătorilor, ci de modul cum vom aborda acest joc, care în economia campionatului are importanţă mare. Rămâne ca sâmbătă să fim concentraţi şi în efectiv numeric cât mai bun pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc. Eu fac tot ce ţine de mine pentru a-i face pe băieţi să joace fotbal cu plăcere “. Întrebat despre arbitrajele în s erie care i-au dezavantajat echipa, Stângă a spus: „Mi-am propus să nu comentez arbitrajul. Încerc să nu pun presiune pe arbitraj, pentru că fo tbalul este un spectaco l.Dacă vă uitaţi la meciurile bune din Occident, în care arbitrul este ultimul om de pe teren despre care se discută. Încercăm şi noi să avem aceeaşi mentalitate, pentru a-i lăsa pe arbitrii să-şi facă treaba, să nu punem presiune pe ei, pentru că foarte mulţi sunt la început de drum şi pot greşi“.

Badea: „Vrem să jucăm în faţa craiovenilor meciul cu FCU”

În cadrul conferinţei de presă de ieri, managerul general al Universităţii Craiova, Pavel Badea, a dezminţit zvonurile potrivit cărora Universitatea nu doreşte să joace meciul cu FCU cu spectatori: „Există în Craiova multe discuţii că nu am dori să jucăm pe Oblemenco meciul cu FCU. Nu este nimic adevărat, su nt informaţii tendenţioase. Obiectivul nostru este să jucăm toate meciurile cu s pectatori pe Oblemenco şi să le arătăm craiovenilor că am înjghebat un grup puternic, serios, care îşi doreşte să câştige încrederea craiovenilor şi toate meciurile pe teren“. Totodată, managerul general al Universităţii a vorbit şi despre acceptul primit din partea familiei Pău nescu pentru folosirea imnului: „Acum două luni am anunţat public că ne dorim să avem acceptul familiei pentru a utiliza imnul Universităţii. La momentul respectiv au existat motive de neînţelegere şi nu am reuşit atunci să venim cu acceptul scris din partea familiei. Acest accept l-am obţinut zilele trecute şi l-am făcut public chiar în ziua în care se împlineau trei ani de la decesu l lui Adrian Păunescu. Familia a cerut timp la dispoziţie pentru a înţelege exact ce dorim noi, care este proiectul nostru. Le-am explicat, aşa cum încercăm să explicăm şi craiovenilor, că motivul principal pentru care noi am demarat acest proiect a fost acela de a rupe monopolul pus pe fotbalul craiovean de o familie. Noi sperăm să reuşim, cu ajutorul craiovenilor. Este adevărat, o parte dintre ei sunt reticenţi. Ei sunt puţini şi au adversiunea lor provine din lipsă de informare şi dintr-o doză de frustrare. Noi vrem să oferim Craiovei şi o altă posibilitate de a vedea fotbalul. Acest lucru lam explicat şi membrilor familiei Păunescu şi dânşii au venit cu dragă inimă alături de proiectul nostru. Suntem sătui de negativul pe care-l avem aproape zilnic despre Craiova fotbalistică. Ne dorim să transmitem seriozitate, dorinţă de performanţă“.