„Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”

0
903

Mâine, începând cu ora 11.00, la Sala Albastră a Universităţii din Craiova, va avea loc conferinţa susţinută de viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, în cadrul proiectului intitulat „Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”. La acest eveniment vor participa reprezentanţi ai conducerii Universităţii Craiova, reprezentanţi ai BNR, studenţi ai Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Tot în cadrul manifestărilor organizate de BNR, mâine se va lansa şi exerciţiul de politică monetară „MONETA”.  Şi această acţiune face parte din proiectele educaţionale implementate de BNR, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Craiova şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dolj.  „Dat fiind rolul major al băncii centrale în economia românească şi obiectivele fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească, considerăm importantă implicarea BNR în domeniul educaţiei economico-financiare şi susţinerea proiectelor care au ca obiectiv informarea cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instuţiei, principiile de bază ale economiei şi încurajarea spiritului antreprenorial, în special în rândul tinerilor”, se precizează într-un comunicat de presă remis de BNR.