Despre unele cugetări ale Vivianei Reding la sfârşit de mandat

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a acordat deunăzi un interviu pentru ediţia online a publicaţiei germane „Die Zeit”, apărut sub titlul „Wir brauchen deutsche Starke” („Avem nevoie de tăria germană”). Aflată în ultimele luni de mandat, Viviane Reding vorbeşte prea puţin despre propria activitate, între altele fiind vicepreşedinte al Comisiei Europene, semn că nu-şi reproşează vreo neîmplinire, curtează, bineînţeles, Germania (considerată puternică, aptă să imprime direcţia corectă), beneficiind de întrebări deloc iscoditoare ale reporterilor Matthias Krupa şi Heinrich Wefing. Referindu-se la limitele statului de drept în unele ţări membre UE, Viviane Reding deplânge faptul că există doar o sancţiune posibilă, „opţiunea nucleară”, adică suspendarea dreptului de vot al ţării respective. Întrebată dacă referirea sa vizează Ungaria şi România, Viviane Reding răspunde afirmativ: „Da, dar nu numai. În mai multe state membre am face bine să aruncăm o privire mai atentă la modul de funcţionare al statului de drept”. Care sunt aceste „mai multe state” nu se precizează şi nici reporterii nu se arată morţi de curiozitate, pentru alungarea ambiguităţii. Pe această chestiune, fără să citească interviul, presa ostilă USL s-a văzut dotată cu muniţie şi a trecut la atac, deşi Viviane Reding doar consimţise insinuarea reporterilor germani, ferindu-se de alte concretizări explicite, fiindcă ar fi trebuit să adauge „între alţii” şi Franţa, evocată însă pozitiv anterior, în interviu, când menţionase „fără Germania şi Franţa nu merge”. Or, fostă jurnalistă şi apoi politician de mai mulţi ani, Viviane Reding demonstrează că ştie să evite capcanele unui interviu. Nu în totalitate, nu cu deplină abilitate. Fiindcă, de fapt, cade în propria capcană. Statul de drept este subminat, înainte de toate, şi lăsăm cugetările Vivianei Reding de-o parte, de inegalitatea socială. Un stat de drept bun se presupune că trebuie să-i protejeze pe cei slabi de abuzurile celor puternici, pe cetăţeanul de rând în faţa celui privilegiat, şi atunci comisarul european pentru Justiţie trebuie să-şi asume culpa de a fi acceptat stări de lucruri care au acţionat pe dos, îngăduind un uriaş transfer de avuţie dinspre partea de jos şi cea de mijloc a societăţilor europene spre partea de vârf. Nu cumva democraţia în care avem avantajul să trăim a început tot mai mult să nu mai reflecte interesele unor segmente largi de populaţie? Nu cumva, mândrindu-se teribil cu instituţiile democratice, „indignaţii” europeni pun la îndoială că există o democraţie reală, prin faptul că, şi aici se regăseşte şi Viviane Reding, politicienii europeni de la Bruxelles nu mai ascultă glasul cetăţenilor, cărora li se recomandă doar reţeta austerităţii şi statul minimal? Numai un stat de drept inadecvat poate contribui la extinderea inechităţilor. Cheia în care trebuie citit interviul din „Die Zeit”, cu aprecieri extrem de curtenitoare faţă de Germania şi implicit Angela Merkel, „patroana Europei”, cu evocarea avantajoasă a Franţei, certată nu de mult chiar de Viviane Reding în chestiunea romilor, este una electorală, fiindcă viitorul politic al comisarului european pentru Justiţie depinde covârşitor de votul eurodeputaţilor CDU/CSU şi UMP. Însă prezenţa la vot, la alegerile din luna mai a anului viitor, va fi hârtia de turnesol a încrederii europenilor, inclusiv în demersurile comisarului pentru Justiţie Viviane Reding. Despre care nu credem că moare de grija României.