Începând de luna viitoare, vor fi reparate acele porţiuni deteriorare ale podului Calafat-Vidin. Recent, conducătorii auto au reclamat gropile apărute în asfalt la numai câteva luni de la inaugurare, ridicându-se într-un fel şi problema stabilităţii construcţiei. Este vorba de deficienţe la stratul asfaltic superior, mai exact unele cratere de circa 4 cm, în stratul care are o grosime totală de 10 cm. În perioada lucrărilor de reabilitare, traficul rutier va fi restricţionat pe sensul de mers dinspre Bulgaria către România. Autorităţile din Bulgaria au negat afirmaţiile potrivit cărora podul nu ar fi sigur din cauza gropilor, dar această concluzie, uşor controversată a reieşit după ce o comisie de experţi a inspectat construcţia. Aceştia au comunicat autorităţilor că problemele sunt la pod – unele chiar serioase – însă dacă vor fi rezolvate rapid, nu vor afecta exploatarea acestuia.