Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, membru al Convenţiei Teatrale Europene (E.T.C.) – cea mai mare rețea europeană, ce reuneşte aproximativ 40 de teatre membre din peste 20 de ţări – experimentează o nouă formă de colaborare digitală: teatrul european transmis în direct în Săptămâna E.T.C. 3-10 noiembrie a.c. Mesajul şi invitaţia lui Dubravka Vrgoc, preşedintele E.T.C., de a participa la Săptămâna E.T.C., pot fi vizionate la http://vimeo.com/78249919.
Timp de o săptămână, Naționalul craiovean se va alătura teatrelor europene membre ale Convenţiei Teatrale Europene la a 25-a aniversare, căreia îi va dedica un spectacol şi o dezbatere publică pe tema imaginii instituţiei în rândul publicului său. Pentru prima dată, E.T.C. va conecta online evenimente din întreaga Europă, însoţite de bloggeri vorbitori de limba engleză. Audienţa va putea interveni în timpul dezbaterilor, iar publicul participant îi va putea răspunde interactiv.
„Oricine doreşte să ştie ce se petrece în teatrele europene fără a călători poate accesa website-ul http://webcasts.etc-cte.org! Timp de o săptămână, iubitorii de teatru vor putea participa la viaţa artistică a 17 teatre din 17 oraşe. Alte detalii, precum şi agenda detaliată a evenimentului, pot fi consultate pe website-ul E.T.C., www.etc-cte.org”, au precizat reprezentanții TNC.
Nu mai puțin de zece la număr vor fi temele pe care teatrele E.T.C. le vor dezbate: „Copilul universal vs. Teatrul contemporan în Romania”, „Teatrul politic: scopuri şi perspective în Franţa”, „Ce face de fapt şeful unui teatru? (Germania)”, „Text şi corp: problematica limbajului pe o scenă din Franţa”, „Teatrul pentru copii mici (Germania)”, „Teatrul şi noua mass-media în Timişoara”, „Atragerea de noi categorii de public de teatru în teatru, prin internet și social media în Slovenia”, „Avere lui Harold Pinter în Europa de astăzi (Italia)”, „Îmbătrânirea publicului de teatru. Cum se poate aduce generația tânără la teatru? (Elveția)”, „Imaginea TNC în rândul publicului din România”.