“Educaţia financiară – provocări şi soluţii”, la Universitatea din Craiova

1
499

Universitatea din Craiova (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor) împreună cu Bursa de Valori Bucureşti, BCR Pensii şi BFP Advisors organizează, luni 5 noiembrie 2013, ora 9.30, la Sala Albastră, primul eveniment din programul “Educaţia financiară – provocări şi soluţii” cu participarea dr. Lucian Anghel, Preşedinte al  Bursei de Valori Bucureşti şi Preşedinte al Directoratului – Director General BCR Pensii.

Potrivit unui comunicat al universităţii, cel de-al doilea eveniment din acest program va fi organizat vineri 8 noiembrie în parteneriat cu Banca Naţională a României. Studenţii Universităţii din Craiova, în special studenţii programului de studii Finanţe şi Bănci ai Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, profesori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri vor participa la disertaţia cu tema “Ce ar trebui să ştim despre viitorul nostru financiar” susţinută de dr. Lucian Anghel. Evenimentul include şi prezentarea cărţii “Economia pe înţelesul tuturor”, autor dr. Lucian Anghel precum şi intervenţii ale reprezentanţilor BFP Advisors – Gabriel Vlăduţ şi Cătălin Adam cu privire la cele mai noi tipuri de servicii de consultanţă oferite companiilor.În final este prevăzută o sesiune de întrebări şi răspunsuri dedicată, în principal, mediului de afaceri şi moderată de prof.dr. Cristi Spulbăr, coordonator program.

Comments are closed.