Tânăra solistă a obținut și Premiul de popularitate, acordat prin votul publicului!
44 de concurenți și 24 de premii la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, care s-a încheiat aseară! Iar doljenii nu au lipsit de pe podium: patru distincții au obținut aceștia, între care și Trofeul. Câștigătoarea lui este Zorina Chelu-Bălan (29 de ani), solistă care încă din 2007 a urcat pe scena acestui festival, în încercarea de a câștiga un premiu.
Gestul său, de a săruta trofeul, la primirea lui chiar din mâinile președintelui de onoare al juriului – folcloristul, compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte, dar și de a-și îmbrățișa în scenă cei trei copii, toți purtând costume populare, a impresionat publicul. Care a răsplătit-o nu numai cu ropote de aplauze, ci și cu Premiul de popularitate! «Pentru mine este o dublă responsabilitate faptul că am obținut cele mai importante premii de la această ediție a festivalului. Dacă am reușit să iau Marele Premiu la cel mai mare festival din țară, „Maria Tănase”, înseamnă că n-am trecut degeaba prin lumea cântecului popular», a spus câștigătoarea în fața sălii pline a Teatrului Național din Craiova. Ceilalți doi doljeni premiați sunt Marius Gheorghe, din Goicea – solist vocal și instrumentist (caval), și Liviu Olteanu, din Craiova – solist vocal.
Valoarea totală a premiilor acordate s-a ridicat la peste 7.000 de euro brut, iar câștigătoarea Trofeului, Zorina Chelu-Bălan, a plecat acasă cu 2.000 de euro! Ca și în anii precedenți, premiile în bani au fost însoțite de diplome și de creații ale artistului sticlar gorjean Mihai Țopescu. «Am asistat la un concurs cu totul deosebit. În special în a doua seară s-au prezentat concurenți de o mare valoare artistică, cu piese frumoase și inedite și într-o interpretare cu totul deosebită. A fost cam greu să acordăm premiile, pentru că mulți dintre ei au fost destul de buni, veniți aici cu speranța de a se afirma. Pentru că aici într-adevăr li se recunosc meritele și valoarea. A fi laureat la Festivalul „Maria Tănase” nu-i lucru puțin, indiferent ce premiu ai luat!», ne-a declarat, aseară, președintele de onoare al juriului, maestrul Constantin Arvinte, care a mărturisit că în toată această perioadă s-a simțit „foarte bine” la Craiova, unde, cu acest prilej, s-a reîntâlnit și cu vechi prieteni.
„A fost o ediție de excepție, aș spune. Am întâlnit foarte mulți tineri talentați, tineri cu foarte mare dăruire pentru cântecul popular. Ceea ce este un lucru curios în acest secol, când alte genuri muzicale poate îi atrag pe tineri. Dar iată că există unii care se îndreaptă cu dragoste și pasiune spre acest cântec. Trebuie să îi sprijinim – noi cu sfaturi, cu îndemnuri, dvs. prin aplauze, pentru că ei ne dau certitudinea nemuririi cântecului nostru românesc», a concluzionat, în fața publicului, etnomuzicolog Eugenia Florea, cunoscut realizator de emisiuni folclorice, membru al juriului ediției din acest an a festivalului. Și realizatorul Elise Stan a apreciat festivalul ca fiind „cel mai bun eveniment de gen de la noi din țară”
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Maria Tănase” s-a desfășurat la Craiova în perioada 14-18 octombrie și a fost organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj – care a alocat 550.000 de lei pentru desfășurarea lui – și în parteneriat cu Televiziunea Română (TVR Craiova și TVR 3 transmițând în direct toate cele trei seri de spectacol).
Mamă a trei copii, ZORINA CHELU-BĂLAN se împarte între viaţa de familie și muzică. A câştigat, de-a lungul timpului, numeroase premii: în anul 2011 – Trofeul Festivalului Național de Folclor „Maria Ciobanu” (Rm. Vâlcea), Trofeul Festivalului Național de muzică lăutărească veche „Zavaidoc” (Pitești), precum şi titlul „Vocea Populară a Olteniei 2012”. Totodată, timp de patru ani, a studiat naiul la Corabia. În Festivalul-concurs „Maria Tănase” a interpretat balada „Gruia lui Novac”, preluată de la mama sa, şi hora „Nu e român ca olteanul”, culeasă de pe Valea Dunării, de la un lăutar.
«Particip de destul de multe ediții la Festivalul „Maria Tănase”, încă din 2007. Aveam o mică speranță la Trofeu, dar nu credeam… N-am crezut în ea sută la sută. De data asta laurii au venit la mine… Acest trofeu înseamnă enorm de mult pentru mine. Cred că era piesa care lipsea din puzzle-ul vieții mele, ca artist. Acum am întregit acest puzzle, pe care sper să-l aprecieze și să-l laude toată lumea», ne-a mărturisit artista, încă emoționată, la ieșirea din scenă, după primirea trofeului.
Pe TEODOR GEANI BUSNEA, din Râmnicu Vâlcea – câștigătorul Premiului I la secțiunea soliști instrumentiști – mulți trebuie să-l știți de mic, căci an de an a venit aici, la Craiova, împreună cu tatăl său – Toader Busnea, premiat la Târgul Meșterilor Populari. Acum, Teodor are 16 ani și, pentru că a crescut cu minunatele instrumente muzicale meșteșugite de tatăl său, a învățat de foarte mic să cânte la ele. Și tot de mic a colindat țara, împreună cu familia sa de artiști, ba chiar și lumea: în 2002 a aprins bradul de Crăciun de la Vatican și a primit binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea. Teodor Busnea este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București și ar vrea ca mai departe să studieze muzica clasică.
„Maria Tănase” a fost primul festival la care a participat și în care pare-se că a impresionat juriul și publicul, totodată, cu o doină la caval și cu o sârbă la fluier și cimpoi. „Am avut foarte mari emoții. Nu mă așteptam la acest premiu! Cu siguranță voi reveni pe scena acestui festival, ca și la Târgul Meșterilor Populari. O să fiu cu tata aici, în această toamnă!”, a declarat, aseară, Teodor Busnea.
Trofeul și diploma i-au fost înmânate de unul dintre membrii juriului, prof. univ. dr. Niță Frățilă, de la Academia de Muzică din Novi Sad (Serbia), care, cu același prilej, a transmis „un sincer și călduros salut din partea românilor din Serbia, care urmăresc cu mare bucurie acest prestigios eveniment ce are loc în inima Olteniei”. „Ne-am bucurat cu toții de o ediție reușită, în cadrul căreia au evoluat interpreți talentați, care promit, cu un repertoriu valoros, bogat și variat, din mai toate zonele folclorice, a spus Niță Frățilă. „Premiul acesta revine unui excelent instrumentist, care dispune de calități artistice extraordinare”, a adăugat, referindu-se la Teodor Busnea.
ANDRA IOANA MATEI – câștigătoarea Premiului I la secțiunea soliști vocali – a venit din Suceava, are 20 de ani şi este studentă la Facultatea de Litere din Bucureşti. În concurs a reprezentat zona Bucovinei, îmbrăcată în costumul popular al străbunicii, pe care aceasta l-a purtat la nunta sa.
Are deja nu puține premii în palmares, între care Trofeul Festivalului „Maria Lătăreţu” (Târgu Jiu) și Trofeul Festivalului „Pe deal la Teleormănel” (Teleorman), ambele obținute anul trecut, ca și Trofeul Festivalului „Vară, vară, primăvară” (Sibiu), pe care l-a câștigat chiar anul acesta. „Sunt foarte bucuroasă să mă aflu aici, la această gală importantă. Mulțumesc bunului Dumnezeu, care a făcut posibil acest lucru, juriului – care m-a considerat în stare să port acest trofeu mai departe, familiei mele (…)”, a spus Andra Ioana Matei pe scena festivalului de la Craiova.
Câștigătoarea a primit trofeul și diploma chiar din mâinile președintelui executiv al juriului ediției din acest an a Festivalului „Maria Tănase”, prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, de la Academia de Muzică din București. Acesta a apreciat evenimentul ca fiind unul „grandios”, a cărui „stachetă a fost la cel mai ridicat nivel”, și a precizat că juriul a avut dificila sarcină de a-i alege „pe cei mai buni concurenți dintre cei buni”.
LIVIU OLTEANU – câștigătorul Premiului I la secțiunea soliști vocali – are 19 ani și spune că Festivalul „Maria Tănase” este cel mai important concurs la care a participat. Îmbrăcat în costum de mire, a interpretat în concurs piese din repertoriul renumitului taraf de la Grecești, care mărturisește că îi place foarte mult. Premiul i-a fost înmânat tot de prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, președintele juriului.
„Eu locuiesc acum în Craiova, dar am copilărit în armonia cântecelor și tradițiilor de la Grecești. Mama mea, care s-a născut în satul Busu al acestei comune, mi-a transmis această plăcere de a cânta melodiile tarafului de la Grecești, care pentru mine au reprezentat sufletul meu. Nu m-am așteptat să câștig Premiul I, dar se pare că am fost la inima publicului și a juriului, în primul rând. Acest premiu este important în drumul meu, e o primă etapă în cariera mea artistică. Dar va fi nevoie de mai mult, de perseverență”, ne-a declarat câștigătorul după obținerea premiului.
Premiile ediției a XXII-a:
Marele Premiu şi Trofeul Festivalului: Zorina Chelu-Bălan – solist vocal (Dolj)
Soliști vocali:
Premiul I: Andra Ioana Matei (Suceava) și Liviu Olteanu (Dolj)
Premiul al II-lea: Narcisa Băleanu (Mehedinți) și Ciprian Pop (Timiș)
Premiul al III-lea: Livia Neag (Maramureș) și Letiția Ioana Boroi (Argeș)
Soliști instrumentiști:
Premiul I: Teodor Geani Busnea – caval, fluier, cimpoi (Vâlcea)
Premiul al II-lea: Victor Boleanțu – acordeon (Serbia) și Cătălin Mihăiță Pandurescu – caval, fluier (Olt)
Premiul al III-lea: Amalia Vasilica Căpruci – nai (Vâlcea) și Tudor Ciprian Vârciu – taragot (Alba)
Premii speciale:
- Irina Maria Birou – solist vocal (Gorj)
- Mariana Denisa Grecu – solist vocal (Dâmbovița)
- Alina Secășan – solist vocal (Alba)
- Ionela Toma – solist vocal (Satu Mare)
- Alina Ureche – solist vocal (Republica Moldova) – premiu acordat de compania Romav
- Firuța Cină – solist vocal (Serbia) – premiu acordat de compania Romav
- Ioana Bogdan – solist vocal (Sibiu) – premiu acordat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”
- Alexandru Nicolae Derlean – solist instrumentist, taragot (Caraș-Severin) – premiu acordat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”
- Marius Gheorghe – solist vocal și instrumentist, caval (Dolj) – „Premiul Special pentru perpetuarea cântării tradiționale” acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj
- Georgiana Păduraru – solist vocal (Bacău) – premiu acordat de TVR Craiova
- Constantin Gaciu – solist vocal (Olt) – premiu acordat de Studioul Teritorial de Radio „Oltenia” Craiova
Premiul de popularitate (nominalizat de public): Zorina Chelu-Bălan – solist vocal (Dolj)