USL va avea astăzi o reuniune pe tema descentralizării, a declarat premierul Victor Ponta în deschiderea şedinţei de Guvern de ieri. Co-preşedintele USL a precizat în acelaşi context că va avea consultări şi cu celelalte formaţiuni parlamentare în privinţa descentralizării, respectiv UDMR, PDL, PP-DD şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. „Vreau să vă anunţ că, la nivel politic, discuţiile au avansat foarte mult cu descentralizarea. Mâine (n.r. – joi) o să avem o şedinţă a Uniunii Social Liberale, pentru a trasa ultimele lucruri care ţin de ideea corectă şi bună de a apropia de cetăţean deciziile cele mai importante şi de a reduce costurile cu birocraţia şi cu administraţia. Vreau însă să ştiţi, toţi miniştrii, şi vreau să faceţi acelaşi efort, nu este doar un demers al USL. Vreau să mă văd, şi împreună cu dumneavoastră, cu reprezentanţii PDL, cu reprezentanţii UDMR, cu reprezentanţii PP-DD, ai minorităţilor, în aşa fel încât toată lumea să cunoască în mod clar efectele benefice ale descentralizării. Faptul că oamenii vor avea mai aproape instituţiile de care au nevoie în fiecare zi, că vor costa mai puţin şi că această mare descentralizare este, de fapt, prima descentralizare reală din ultimii 20 şi ceva de ani”, a declarat premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. În acest sens, Victor Ponta i-a cerut ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să ofere explicaţii care să înlăture „panica” ce s-a creat din cauza faptului că se desfiinţează Ambulanţa şi va fi integrată în SMURD. „O să vă rog să explicaţi. E vorba doar de dispeceratele comune. În sensul în care, când are omul un necaz şi sună la 112, să trimită ori SMURD-ul, ori Ambulanţa, care este mai aproape. Nu e că desfiinţăm Ambulanţa”, a declarat premierul. Victor Ponta a adăugat că se aşteaptă ca pe tema descentralizării să fie discuţii şi a precizat că „o mulţime de şefi de la Bucureşti o să fie contra”, pentru că „rămân fără obiectul muncii, normal. Nu mai pot să-şi mai ţină aici sute de angajaţi, secretare şi maşini şi alte lucruri. Dar, faptul că, în sfârşit, debirocratizăm odată cu descentralizarea cred că este un proiect foarte important”.
Vicepremierul Liviu Dragnea (preşedinte executiv al PSD) şi prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis au declarat, marţi, că în Comisia mixtă PSD-PNL privind reorganizarea nu s-a ajuns încă la un acord pe tema descentralizării serviciului de ordine publică, decizia politică urmând a fi luată în USL. „Am avut o discuţie cu domnul ministru Radu Stroe (n.r. – ministrul Afacerilor Interne), care a prezentat argumentele pentru care componenta de ordine publică din cadrul poliţiilor orăşeneşti şi municpale nu este bine să fie trasferată către autorităţile locale. Asta va fi o decizie pe care o vom lua în cadrul conducerii USL, este o deczie importantă, o decizie grea”, a precizat Dragnea, după a doua rundă de discuţii pe tema descentralizării pe care Comisia mixtă PSD-PNL a avut-o la Ministerul Dezvoltării. „Domnul Stroe a adus azi (n.r. – marţi) argumente în ce priveşte stabilitatea, faptul că în viziunea sa trebuie să existe în continuare o comandă unică în ce priveşte Poliţia, intervenţiile. Sunt argumente pro, contra. Din acest motiv spun că e nevoie de o hotărâre politică, pentru că aici părerile sunt încă împărţite, cel puţin în ceea ce priveşte cele două partide”, a adăugat vicepremierul, subliniind că PSD susţine ca ordinea publică să fie descentralizată, dar că acest lucru nu reprezintă „piesă de rezistenţă” în procesul de descentralizare. Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a precizat că PNL susţine contrariul, respectiv faptul că serviciul de ordine publică nu trebuie să fie descentralizat, ci, din contră, e necesar ca acesta să rămână în continuare la Ministerul de Interne.