Schimb de experienţă privind voluntariatul, între studenţii craioveni şi străini

0
334

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Fizică din Craiova găzduieşte până pe 17 octombrie a.c., proiectul multilateral  “Culture and comparative education”, la care participă  34 de tineri din România, Turcia, Bulgaria şi Ungaria.

Finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, proiectul “Culture and Comparative Education” reprezintă o necesitate şi în acelaşi timp o oportunitate pentru tinerii din mediul rural şi urban, care au şansa să devină reprezentanţi ai voluntariatului în comunităţile lor. “Acest proiect are drept scop construirea unei reţele de tineri care vor sprijini activitatea de voluntariat. Prin urmare, s-a folosit programul Tineret în Acţiune ca abordare non-formală a educaţiei prin implicarea voluntariatului într-un context cultural mai larg, într-un cadru non-formal conceput pentru a oferi o înţelegere reală a problemelor. În acest sens, trebuie văzut modul în care educaţia este percepută de către  tineri,  în special cei care provin din mediul rural, unde astfel de proiecte sunt puţine sau chiar deloc. Tinerii din mediul rural vor participa simultan la toate activităţile propuse şi vor învăţa că nu există diferenţe în ceea ce priveşte oportunităţile. Valoarea poate creşte, indiferent de mediu, iar toleranţa este fundaţia oricărei relaţii”, au precizat organizatorii.

Pe parcursul proiectului “Culture and Comparative Education” se va folosi o serie de metode clasice de învăţare non-formală, care se aplică în ceea ce priveşte designul proiectului şi tema aleasă. Vor fi utilizate “jocuri”, precum cele pentru includerea în dezbateri a tuturor participanţilor, care urmăresc să elimine tendinţa de pasivitate a celor implicaţi în activităţi. Vor fi folosite, de asemenea, metode non-formale precum: life coaching, metoda open-space, teatru educativ sau biblioteca vie.

Partenerii implicaţi în desfăşurarea acestui proiect sunt: Universitatea din Craiova, Departamentul de Fizică , Muzeul Olteniei – Seţia de Ştiinte ale Naturii, Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, Centrul de Informare Europe Direct Craiova şi Asociaţia Mereu pentru Europa .