În premieră, la Craiova : „Conexiuni şi similitudini ale diferitelor religii”

0
616

Biblioteca Judeţeană  „Alexandru şi Aristia Aman”, găzduieşte, vineri, 11 octombrie, ora 12.00, în Sala Elena Farago,  dezbaterea cu tema  „Conexiuni şi similitudini ale diferitelor religii”. Invitaţi speciali: prof. univ .dr. Corneliu Sabetay – preşedintele Comunităţii Evreilor din Craiova; prof. univ. dr. Mihai Vladimirescu– Facultatea de Teologie; lect. univ. dr. Răzvan Stan – Mitropolia Olteniei; părintele Marcel Răduţ – Biserica Ortodoxă, dr Abu Al Ola Ghithi şi doamna Sevnic Gemaledin – Liga Islamică şi Culturală din România, Centrul Islamic Bucureşti; preotul Daniel Abalintoaiei – Biserica Romano-Catolică, pastorul Gheorghe Ardelean – Biserica Baptistă „Jertfa” din Craiova şi, nu în ultimul rând, Isidor Costici, student al Facultăţii de Teologie din Craiova, viitor preot în Valea Timocului. Evenimentul este rezultatul strânsei colaborări a mai multor instituţii: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii”, TVR Craiova, Universitatea din Craiova şi Facultatea de Teologie. La eveniment, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, parlamentari, europarlamentari, profesori, jurnalişti şi studenţi, precum şi alţi invitaţi care sunt interesaţi de subiectul dezbaterii.