Împlinirea a 90 de ani de la nașterea marelui violonist Ion Voicu, sărbătorită azi la TVR 2

0
372
Ion Voicu

Sub titlul „Ion Voicu şi vioara fermecată”, TVR 2 prezintă astăzi, de la ora 19.00, o ediţie-eveniment cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea marelui violonist şi dirijor Ion Voicu. Invitaţi sunt soţia, Madeleine, şi copiii maestrului, Ramona şi Mădălin, ca și dirijorii Iosif Conta şi Ilarion Ionescu-Galaţi, muzicologul prof. Viorel Cosma, artistul liric Dan Iordăchescu şi alţii. Alături de relatările prietenilor, colaboratorilor şi familiei sale, ediţia va cuprinde secvenţe din interviurile realizate de redactorii Televiziunii Române de-a lungul timpului, precum şi fragmente din arhiva de aur a TVR. Vor fi difuzate selecţiuni din concertele lui Ion Voicu din perioada 1968 – 1984 susţinute la Ateneul Român, Sala de Concerte a Radiodifuziunii Române, Sala Palatului şi la reşedinţa proprie. Violonist, dirijor, compozitor, profesor, director timp de zece ani al Filarmonicii „George Enescu”, creator al Orchestrei de Cameră Bucureşti, fondator al fundaţiei care îi poartă numele, Ion Voicu rămâne în continuare unul dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani, considerat a fi personalitatea cea mai proeminentă care a marcat decisiv viaţa muzicală românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi creator de modele interpretative ale marilor concerte.