Ion Creţeanu – Orfeu la Muzeul Satului

0
505

I

Ion Creţeanu

on Crețeanu, prietenul Muzeului Satului şi unul dintre cei mai importanţi oameni pe care i-am cunoscut, s-a legat de noi cu sufletul şi cu cântecul. El este cel care a descoperit folclorul arhaic aproape neexplorat din zona Romanaţilor. Este o apariţie mult dorită şi greu de uitat. Dincolo de repertoriul ce face să vibreze orice iubitor de cântec adevărat, Ion Creţeanu poartă cu mândrie costumul tradiţional al Olteniei;  este recunoscut pentru ipingeaua roşie de peste 150 de ani moştenită de la străbunii săi şi pentru cobza ce a aparţinut unui vestit cobzar, Ion Şerban, cel care a însoţit-o pe Maria Tănase la New York în 1939.

Culege folclor autentic de peste 37 de ani şi totdeauna îşi cântă doar melodiile culese şi înregistrate de el. Versul simplu, nesofisticat, capătă o nobleţe rară atunci când se creează rezonanţa cu acordurile la cobză. Din repertoriul deosebit de bogat amintim câteva piese de excepţie, pe care le cântă de fiecare dată: „Iancu Jianu” de la Amărăşti, „Omule cu caii buni”, de la Dăbuleni, învăţată de la Minuţă Oprea, „Căprioară, surioară”.

Este preocupat de transmiterea valorilor cântecului specific satelor olteneşti . Este conducătorul a trei tarafuri: Taraful din Morunglav (Olt), Taraful Greceşti (Dolj) și Taraful din Albotina (Valea Timocului – Bulgaria), cu ultimul făcând legătura de buna convieţuire cu vecinii noștri.  La Muzeul Satului din Bucureşti  a cântat de nenumărate ori pentru români și pentru străini. A cântat cu pasiune şi dăruire vechi balade şi cântece aproape uitate pe care le-a scos din comoara nepreţuită a satelor noastre. Este talentat şi generos, este iubitor de ţară şi de neam.

Amintim participarea la evenimente culturale de rezonanţă: „Marşul cultural Nichita Stănescu” – 30 km pe jos de la Şişeşti Drobeta-Turnu Severin,  „Festivalul Tarafuri şi fanfare” organizat la Muzeul Satului, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii”. A susţinut un recital de mare excepţie la Centrul cultural Carmen Silva – Sinaia.

Deşi a primit o veste cumplită privind starea de sănătate nu şi-a părăsit nicio clipă cobza şi cântecele sale. Mai mult, a avut credinţa că doar aşa poate să învingă o boală nemiloasă. Şi chiar a învins-o! Un mare succes al carierei sale este concertul pe care l-a susţinut la Roma în faţa Columnei lui Traian în cadrul proiectului „Lira tracă – Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan”.

De fiecare dată,  trebuie să amintim minunatele recitaluri de la Muzeul Satului ultimul fiind un succes deosebit: e vorba de recitalul susţinut pentru noaptea muzeelor  când, la sunetul cobzei, s-au adunat în faţa muzeului nostru zeci de oameni atraşi de ineditul şi frumuseţea muzicii. I-a învăţat, la noi  la muzeu, pe copii să cânte la cobză dar şi să iubească acest frumos şi străvechi instrument.

Desprins parcă din vechile poveşti ale satului de altădată, Ion Crețeanu rămâne rapsodul „nepereche  al neamului românesc”.

Îi urăm ca mulţi ani de acum încolo să ne încânte cu  cântecele sale , cu cobza sa şi renumita ipingea.

Conf. dr. Paula POPOIU,

director general Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”