Studenţii internaţionali revin în grădiniţele din Craiova

0
490

Toamna aceasta AIESEC Craiova readuce internaţionalismul în grădiniţe prin intermediul proiectului International Kindergarten. Acesta presupune prezenţa a trei studenţi străini cu experienţă pedagogică, ce vor prelua locul educatorilor şi vor crea activităţi interactive despre educaţie culturală pentru copii.

Proiect dezvoltat de AIESEC în parteneriat cu Clubul de Engleză “Fly High”, International Kindergarten este o nouă versiune a proiectului Global Kindergarten, ce a devenit un proiect naţional. Acesta are ca scop dezvoltarea interesului şi curiozităţii copiilor de grădiniţă asupra altor culturi, dar şi asupra limbilor străine, proiectul vizând, de asemenea, îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă engleză a participanţilor.Proiectul se va desfăşura de data aceasta în două ediţii. Prima ediţie va avea loc între 30 septembrie – 2 noiembrie, iar a doua între 11 noiembrie – 22 decembrie.

Activităţile didactice vor fi implementate într-un mod interactiv, non-formal şi uşor de înţeles pentru copii, cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul grădiniţelor implicate. Cele cinci sesiuni săptămânale vor avea ca teme principale: descoperirea diferenţelor culturale, educaţia lingvistică (limba engleză şi limba maternă a studentului străin), regulile de comportament în societate, educaţia artistică (muzică, desen, teatru, dans), sănătatea şi nutriţia, dar şi educaţia ecologică.

Astfel, timp de şase săptămâni, copiii vor putea interacţiona cu internaţionali din Brazilia, Egipt şi Malaezia. Grădiniţele care au acceptat invitaţia noastră de a face parte din proiectul International Kindergarten sunt: Grădiniţa “Căsuţa cu Poveşti”, Grădiniţa “Nicolae Romanescu”, Grădiniţa “Joylight”, Grădiniţa “Traian Demetrescu”.

Pentru ediţia a doua, 11 noiembrie – 22 decembrie, grădiniţele care doresc sa primească un student internaţional cu experienţă pedagogică, care să predea preşcolarilor, o pot contacta pe coordonatoarea proiectului, Adina Ciurea, la numărul: 0748349824.