Băsescu: GFR nu va avea banii pentru a cumpăra CFR Marfă

0
380

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, din câte ştie, investitorul GFR, compania care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea CFR Marfă, nu va avea banii pentru cumpărarea acţiunilor. “Pe 4 octombrie, GFR, cel care a fost declarat câştigător al licitaţiei, trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie, după care, în 30 de zile trebuie să vină cu diferenţa de 180 milioane”, a spus preşedintele Băsescu, la ProTV. Întrebat dacă, din semnalele pe care le are, GFR va avea banii, Băsescu a răspuns: “Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte ştiu nu-i va avea şi atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost şi acela cu întârzierea semnării contractului, că s-a plimbat hotărârea de guvern..”. Întrebat ce recomandă Guvernului să facă dacă GFR şi Gruia Stoica nu reuşesc să aibă acei bani până pe 4 octombrie, şeful statului a răspuns: “Nu, el până pe 4 octombrie trebuie să mai pună avansul de 10%, ceea ce înseamnă 20,2 milioane. (…) Sigur că, dacă nu-i pune, lucrurile sunt închise. Dacă îi depune pe 4 octombrie, are 30 de zile pentru semnarea contractului şi atunci lucrurile pot merge înainte”.