Bulevardul „Dacia”, fără apă rece

0
371

Luni, între orele 10.00 şi 16.00, va fi oprită furnizarea apei reci pe Calea Severinului, de la intersecţia acestuia cu bulevardul „Dacia” şi până la Fabrica de bere, precum şi pe Centura de Nord a Craiovei şi pe Bulevardul „Dacia”. Potrivit reprezentanţilor CAO, întreruperea este cauzată de devierea unei conducte de apă potabilă care traversează un teren aflat pe Calea Severinului, la nr. 46. „Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zona menţionată că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă până la limpezirea apei”, se arată într-un comunicat al companiei.