Noaptea cercetătorilor – în septembrie se sărbătoreşte ştiinţa

0
347

Publicul craiovean este invitat să participe, vineri, 27 septembrie a.c. la evenimentul intitulat “Noaptea cercetătorilor” co-organizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi de universităţile partenere, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, precum şi Institutul de Fizică Atomică şi Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.

Evenimentul, al cărui scop este să promoveze cercetarea în rândul publicului larg, se desfăşoară în aceeaşi seară în peste 300 de oraşe din Europa. În România, acesta va avea loc în Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Cluj, în locaţii din centrele oraşelor şi din campusurile universitare. Profesori şi studenţi de la Universitatea din Craiova, cercetători şi voluntari vor fi prezenţi la deschiderea evenimentului care are loc începând cu ora 19.00 în Holul Central al Universităţii, îndemnând publicul să înţeleagă ştiinţa dincolo de ecuaţii şi formule. Fiecare experiment va fi însoţit de explicaţii prietenoase despre fenomenele fizice sau chimice ce stau la baza efectelor spectaculoase.

Vreme de câteva ore, în intervalul 19.00 – 24.00 vor avea loc experimente de fizică şi observaţii ale sistemului solar prin reţeaua de telescoape astroED. Specialiştii vor efectua analize spectrale cu radiotelescop SRT10. Tot în cadrul” Nopţii Cercetătorilor” are loc şi un concurs cu premii – “Morişti de vânt” – destinat copiilor cu vârsta maximă 10 ani şi “Ştiinţa şi cultura generală” – destinat elevilor din învăţământul preuniversitar.

Evenimentul găzduieşte şi două lansări de carte: “Democraţia deconstituţionalizată” – Editura Universul Juridic Bucuresti 2013-Universitaria Craiova, Colecţia Repere, autor Rector, Prof. Univ. Dr. Dan Claudiu Dănişor şi “Noţiuni elementare de astronomie” – autori: prof. Mircea Năstase, prof. Liviu Cotfasă, lect. Univ. Dr. Alina Boldea.

 

 “Noaptea cercetătorilor” se organizează în toate ţările Uniunii Europene, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin fondurile FP7.