Antonescu, atac dur la Ponta: Premierul a început un joc destul de parşivel

0
344

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, ieri, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc „parşivel”. Antonescu a spus că miercuri seară, într-o emisiune televizată, premierul a făcut o „pledoarie” pentru proiectul Roşia Montană. Premierul a încercat să explice, într-o conferinţă de presă, de ce n-ar fi bine ca proiectul să fie respins şi a cerut un vot politic în Parlament, unde actul normativ îşi continuă traseul. Care, vom vedea. 

 

Crin Antonescu

„Dar nu poţi încerca să faci nişte lucruri fără să-ţi asumi responsabilitatea. Dacă Victor Ponta măcar ne-ar fi cerut în USL: vreau să facem acest proiect, ca premier pledez pentru el (…) Tocmai asta e problema mea ca parlamentar, înseamnă că nu eşti sigur, că acolo sunt nişte mari necunoscute, nişte riscuri prea mari şi ne ascunzi…”, a afirmat liderul PNL într-un interviu la „Adevărul”. Întrebat dacă în situaţia în care Guvernul va emite o hotărâre şi îşi asumă proiectul Roşia Montană va fi tot împotrivă, Antonescu a răspuns că „dacă şi-l asumau ca Guvern sau dacă şi-l asumă mâine ca Guvern, nu ştiu ce fac, retrag proiectul (…) Vor explica încă o dacă cum premierul a început aseară, îşi vor asuma răspunderea, sigur şi miniştrii liberali vor fi în situaţia de a veni la partid şi de a răspunde la toate întrebările pe care le punem noi, opinia publică. Dacă ei, ca membri ai Cabinetului, în care aveam încredere, cum avem şi în premier, asumau chestiunea asta, nu depunea nimeni moţiune de cenzură şi nici nu rupea Guvernul. Dar în momentul în care nu ţi-ai asumat această răspundere, eu nu mai am nici o garanţie şi atunci argumentele de a fi rezervat şi de a nu putea cauţiona acest proiect prevalează”, a mai susţinut liderul PNL.

„Eu cred că premierul vrea tare acest proiect, dar nu asumă răspunderea”

Chestionat cum vede rezolvarea subiectului legat de proiectul Roşia Montană, liderul PNL a explicat că fie Guvernul face o nouă discuţie şi îşi dă acordul de mediu şi se retrage proiectul din Parlament, fie continuă discuţia în Parlament, unde, la un moment dat, „premierul va trebui să-şi facă pledoaria”. „Dacă va alege să facă o pledoarie pentru proiect, cum a făcut-o deja, a cărei concluzie să fie: a fost excepţional, dar eu nu-l votez, pentru că am promis acasă – la Bruxelles – e alegerea domniei sale. Ca prieten politic îl sfătuiesc să nu o facă. Aşa ceva nu se poate susţine (…) Cineva trebuie să asume susţinerea acestui proiect. Proiectul nu poate fi aruncat de către un premier care îl iniţiază, care votează contra lui şi care după aceea este asumat aşa de unii din Parlament”, a afirmat preşedintele PNL. Antonescu a spus că, din intervenţia de miercuri seară a premierului, el a înţeles că acesta este „absolut convins” că proiectul este bun, corect şi aduce beneficii. „Eu cred că premierul vrea tare acest proiect, dar nu asumă răspunderea”, a adăugat liderul PNL. El a amintit că primul care a spus că nu mai are rost dezbaterea din Parlament a fost Victor Ponta. „Eu sunt acuzat de antepronunţare, dar primul care a spus că votează împotrivă este premierul”, a mai spus Antonescu, apreciind că „a început un joc destul de parşivel”, el fiind asociat cu Vasile Blaga. Liderul liberal a acuzat „campania” declanşată de PSD împotriva sa, începând cu premierul, care „a reacţionat că a fost o lovitură împotriva domniei sale, deşi noi nu am anunţat decât că votăm la fel ca el. Dacă PSD vrea să-l facă (n.r. – proiectul), de ce nu vine în Parlament să-l susţină? (…) Nu poţi să vrei să faci ceva cu mâna altuia”.

Ponta a explicat de ce n-ar fi bine să se respingă proiectul

În replică, premierul Victor Ponta, împreună cu ministrul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, au susţinut ieri o conferinţă de presă, la care au dezvăluit câteva detalii „secrete” din proiect: „Referitor la proiectul de lege trimis Parlamentului: licenţa de exploatare emisă în 1999 de Guvernul României are gradul de secretizare «Confidenţial». Consider, şi-mi asum asta, că anumite aspecte de interes public pot să le fac publice. Conform art 4, durata licenţei e de 20 de ani. Titularul plăteşte statului o redevenţă de 2%, renegociat la 6%. Conform art. 18, litigiile rezultate vor fi soluţionate de Centrul internaţional de arbitraj din Viena”, a explicat premierul. Acesta a trecut apoi la prezentarea aspectelor mai puţin plăcute la care ar putea duce nerealizarea proiectului: „Înştiinţările oficiale privind investiţiile concrete care ţin de infrastructură făcute până în 2012 sunt de 550 milioane euro. România trebuie să plătască ecologizare zonei. Nu se vorbeşte despre lacurile care există azi. Aceste lacuri există, contaminarea apelor pe 45 de km există, statul român trebuie să decontamineze această zonă. Plus prezervarea galeriilor romane, în jur de 150 milioane euro. Per total, în jur de 480,500 milioane euro”. Totuşi, Victor Ponta a adăugat că „în măsura în care va exista un litigiu, evident Guvernul se va apăra”, dar, a continuat el, „există un potenţial pericol”, legat de faptul că „toţi miniştrii trecuţi la avizatori au semnat proiectul, inclusiv Ministerul Justiţiei. Doamna Plumb (n.r. – Rovana Plumb, ministrul Mediului) a avizat favorabil proiectul de lege şi a precizat că dacă se adoptă legea se va elibera acordul de mediu”. În final, premierul a anunţat însă că traseul proiectului rămâne neschimbat: „Dezbaterea la Senat, după aceea în Cameră, toţi parlamentarii vor avea la dispoziţie datele şi, dincolo de aprecierea exactă a elementelor pro şi contra, se va da şi un vot politic. Îmi doresc să existe, dacă se poate, un consens în majoritatea parlamentară”.

Întâlnire Ponta-Antonescu, pentru împăcare

Pentru a calma spiritele, Ponta a decis să se întâlnească în cursul zilei de ieri cu liderul PNL, Crin Antonescu, „pentru buna funcţionare a coaliţiei guvernamentale”. „Nu cred că se pune problema ruperii majorităţii, dar azi ne vedem să discutăm despre o mai bună funcţionare şi comunicare într-un proiect important pentru ţară şi pentru toate celelalte proiecte care vor urma”. Întâlnirea a durat aproximativ trei ore, iar la finalul ei premierul, care era însoţit de preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a plecat fără a face nici un fel de declaraţii.