Manda: “Salut votul acordat de consilierii judeţeni pentru actualizarea preţurilor medii ale principalelor produse agricole”

0
352

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Dolj a Partidului Social Democrat, deputatul Claudiu Manda, salută votul Consiliului Judeţean Dolj dat astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru actualizarea preţurilor medii ale principalelor produse agricole.
„Ştiu că această problemă frământa foarte mulţi oameni din judeţul Dolj. Foarte mulţi primarii de-ai noştri au venit la mine să îmi spună că agricultorii se plâng la ei că îşi vând grâul la un preţ, şi sunt impozitaţi la un alt preţ, mult mai mare. Am purtat discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, domnul Ion Prioteasa, dar şi cu consilierii noştri judeţeni, şi i-am rugat să găsească o soluţie, pentru că nu era drept să suporte consecinţele agricultorii. Din acest motiv salut votul acordat de consilierii judeţeni pentru actualizarea preţurilor medii ale principalelor produse agricole. Asta cu atât mai mult cu cât în alte judeţe deja se actualizaseră aceste preţuri. Apreciez şi implicarea specialiştilor Direcţiei pentru Agricultură şi a tuturor factorilor care şi-au dat mâna pentru a rezolva această problemă”, a declarat preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.
Liderul social-democrat, Claudiu Manda, a mai spus de asemenea că această decizie demonstrează că majoritatea USL din Consililul Judeţean Dolj are o grijă permanentă pentru cetăţeni şi că atunci când există soluţii legale pentru rezolvarea unor probleme, sunt aplicate.